Mircea Diaconu, scos din cursa pentru Parlamentul European

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Mircea Diaconu, scos din cursa pentru Parlamentul European

Politică 19 Martie 2014 / 00:00 746 accesări

Cu doar câteva zile înainte de finalizarea listelor pentru alegerile europarlamentare, liberalii au decis să facă o serie de modificări. Iniţial, pe lista PNL figura fostul senator Mircea Diaconu, care şi-a pierdut calitatea de parlamentar după ce a pierdut procesul cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI), care îl declarase incompatibil. Liberalii au crezut că problema incompatibilităţii se aplică numai pe plan intern, aşa că l-au propulsat pe Diaconu pentru europarlamentare. Săptămâna trecută, conducerea ANI anunţa că Mircea Diaconu nu poate candida nici la alegerile europarlamentare, precizând că va face uz de toate căile pentru a bloca candidatura fostului senator. Având în vedere aceste lucruri, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat ieri că Biroul Politic Naţional (BPN) al PNL a decis prin vot retragerea lui Mircea Diaconu de pe lista de candidaţi la europarlamentare. “Am luat act de comunicatul ANI şi de sentinţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. A fost un vot, un vot secret. 39 de colegi s-au pronunţat pentru retragerea lui Mircea Diaconu din listă, 18 pentru menţinerea sa”, a declarat Antonescu. Potrivit deciziei din BPN, în locul lui Diaconu pe lista la europarlamentare va urca Eduard Hellvig, următorul pe lista decisă iniţial. Imediat după vot, Mircea Diaconu a părăsit sala de şedinţă fără să facă declaraţii.



12