De cînd cu negocierile pentru noul guvern, m-a cuprins o adîncă nostalgie. Văzîndu-i pe politicieni cum se bălăcăresc, am realizat că lipsesc sarea şi piperul, şpilul harţei pentru putere. Trebuie să recunoaşteţi, altfel ar fi arătat tot acest spectacol cu fostul deputat Laurenţiu Mironescu pe post de negociator şef la dreapta nervoasă a lui “tata mare”. Măcar că le băga pesediştilor o strîmbă, două, şoptindu-i prezidentului la ureche că “ăştia sînt ăia care vor 20% din acţiunile APC, aeroportul şi şoseaua de coastă”. Alta ar fi fost şi starea de spirit a bocitoarelor domnului ex-parlamentar, care, la această oră, şi-ar fi frecat fericite palmele în ton cu refrenul său preferat “Aţîţă-i, drace!” În urmă cu patru ani de zile, printr-o jertfă supremă, unică în analele istoriei locale, domnul Mironescu a reuşit, în ultima clipă, să smulgă portul Constanţa din braţele “mişeilor de liberali”. Sigur, o jertfă inutilă, pentru că, într-un final demn de dramatismul filmelor indiene, tot la “mişei” a ajuns! Recunosc că, dintre toţi cei care au pierdut alegerile, în privinţa lui Mironescu, sînt cuprins de o nostalgie de-a dreptul incurabilă. De cînd cu negocierile pentru noul guvern, tînjesc după zarva pe care domnia sa ar fi făcut-o pe marginea acestui subiect, lansînd fel şi fel de teorii despre minţile luminate (sau laminate) de la PD-L care au transformat activitatea portuară într-o nouă culme de progres şi civilizaţie. Citesc, cu lacrimi în ochi, după ce am spart din greşeală o ceapă degerată, din programul prezentat de domnia sa în campania electorală. De cînd ne-a văduvit de toate binefacerile promise de fostul deputat, urăsc votul uninominal. Păcat de hidrocentrală, domnule Mironescu, că frumos mai povesteaţi despre ea la televizor în contextul economiei judeţene! Din cauza uninominalului, am ratat şansa unică de a ieşi definitiv din beznă! Păcat de hidrocentrală! Bre, uninominalule, ce-ai avut cu ea! Nu ştiu dacă Laurenţiu Mironescu ar fi fost reales pe liste, adică, vreau să zic, după vechea formulă de vot, ceea ce ne-ar fi adus, după Porţile de Fier, o nouă hidrocentrală. Cert este că PD-L Constanţa a fost la fel de fragil ca şi candidaţii săi, dovadă scorul obţinut în teritoriu. Nu am asistat nici pe departe la o defilare cocoşească a celor care, după ce au fost azvîrliţi de liberali din barca guvernamentală, au pozat în oropsiţii Opoziţiei, stîrnind mila electoratului. Fără gentileţea alegătorilor din colegiile în care portocaliul le mai aminteşte unora de nebuniile de altădată ale Alianţei DA, PD-L Constanţa ar fi avut parte de mult mai mulţi Mironeşti. În opinia mea, partidul a luat forma trambulinei într-un singur caz. Mă refer, evident, la Zanfir Iorguş, pentru care sigla PD-L s-a dovedit a fi o adevărată mană cerească în disputa electorală cu un necunoscut, care l-a alergat pînă cînd a scos sufletul din el! Faţă de Mironescu şi hidrocentrala lui, domnul Iorguş a apucat să se agaţe de aţa subţire a redistribuirii, ceea ce nu înseamnă că şi-a rezolvat toate problemele. Sigur, pentru Laurenţiu Mironescu, victoria unui fost pesedist susţinut de partidul pe care domnia sa nu l-a trădat niciodată nu reprezintă un motiv de bucurie. În timp ce Iorguş merge în Parlament, Mironescu trebuie să urce din nou muntele politichiei de la poale. Singura sa speranţă ar fi ca PD-L să intre ca principal solist la guvernare. În această situaţie, dacă numele său mai contează la Cotroceni, s-ar putea să se agaţe din nou de un fotoliu în conducerea Administraţiei Porturilor Maritime. Aici, chiar dacă nu se construiesc hidrocentrale, e frumos şi bine. În această ipostază, soarta lui depinde de foarte mulţi factori. Dacă depinde de comportamentul său ca parlamentar, cunoscut pentru plăcerea sa de a persifla pe toată lumea, s-ar putea ca hidrocentrala să rămînă singurul nostru reper în privinţa aducerilor aminte despre deputatul de odinioară. Titi Chirilă, un alt personaj pitoresc din PD-L Constanţa, este singurul parlamentar de la “recuperări”. Dacă vă aduceţi aminte, în vară, a fost exclus din partid, reprimit, a făcut mofturi, a anunţat că nu candidează, s-a sucit şi, în cele din urmă, a reuşit. Fără hidrocentrală. În schimb, a avut noroc cu Mircea Banias, care i-a acceptat, în momentele de criză prin care trecea partidul, toate fiţele. Pe de altă parte, Titi Chirilă este un produs al mopului Elenei Udrea. După cum se ştie, aceasta a şters cu unii pe sus şi cu alţii pe jos. Titi a rămas sus. Fără hidrocentrală şi el, domnul Chirilă a avut un noroc chior. Altfel, la această oră, ar fi urcat treptele suferinţei alături de Stelian Duţu, omul care l-a făcut mare în politică. Fiecare cu destinul lui politic. Să vedem cîţi domni din vechea gardă vor mai rămîne după curăţenia generală din PD-L Constanţa…