Motivarea condamnării lui Becali, la şapte luni după sentinţă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Motivarea condamnării lui Becali, la şapte luni după sentinţă

Eveniment 16 Ianuarie 2014 / 00:00 781 accesări

ÎNTÂRZIERE La mai bine de şapte luni de la condamnarea la închisoare cu executare a omului de afaceri Gigi Becali, completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), condus de Livia Stanciu, a motivat decizia în dosarul “Valiza”. Potrivit hotărârii, condamnarea latifundiarului Gigi Becali la trei ani de închisoare cu executare pentru dare de mită şi la un an de închisoare pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată se impune având în vedere natura infracţiunilor comise, contribuţia majoră la activitatea infracţională, precum şi conduita fostului europarlamentar şi deputat după comiterea faptelor. În cazul dosarului „Valiza”, judecătorii au considerat că jucătorii echipei de fotbal Gloria Bistriţa, pe care Becali a încercat să-i mituiască pentru a câştiga un meci cu Rapid Bucureşti, au avut calitatea de funcţionari publici, iar mituirea unui funcţionar public este interzisă prin lege. O motivare similară au avut judecătorii şi în cel de-al doilea caz de dare de mită, cel în care Becali ar fi încercat să-i motiveze financiar pe jucătorii echipei de fotbal Universitatea Cluj şi pe preşedintele acestui club, Anton Doboş, pentru ca în partida din ultima etapă a Campionatului Naţional de Fotbal - Liga I, ediţia 2007 - 2008, ce urma a fi susţinută în compania echipei CFR 1907 Cluj, să-şi apere corect şansele de joc şi să facă tot ce era posibil pentru obţinerea unui rezultat de egalitate sau a unei victorii.

SECHESTRARE De asemenea, completul ÎCCJ a considerat că nu pot fi reţinute circumstanţe atenuante în favoarea lui Becali şi în cazul condamnării acestuia pentru sechestrarea de persoane, după ce mai mulţi indivizi i-au furat maşina. În acest context, Înalta Curte a constatat că Becali a dat legitimitate acţiunii sale, dar numai până la momentul prinderii făptuitorilor. Magistraţii spun că Becali a fost condamnat pentru că a încercat să-şi facă dreptate singur, sechestrându-i pe hoţii maşinii sale.



12