Motivele care au stat la baza deciziei de eliberare a lui Năstase

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Motivele care au stat la baza deciziei de eliberare a lui Năstase

Politică 01 August 2014 / 00:00 502 accesări

Adrian Năstase a fost, probabil, primul român condamnat la închisoare fără probe directe, drept pentru care, în cele cinci luni care au fost necesare pentru redactarea motivării, magistrații au scris, în 140 de pagini, că sentinţa dată lui Adrian Năstase are scopul de a „consolida percepţia cetăţenilor că organele judiciare sunt în măsură să realizeze un act de justiţie dând o ripostă fermă celor care, de la înălţimea funcţiilor deţinute la un moment dat, au considerat că pot fi mai presus de lege, dispreţuind-o şi încălcând-o“. Trecând peste motivarea de atunci, de curând Judecătoria Sectorului 4 a decis să Năstase poate fi eliberat. Ieri au apărut și motivele pentru care s-a luat decizia de admitere a propunerii Comisiei de liberare condiționată a Penitenciarului Jilava în ceea ce-l privește pe fostul premier Adrian Năstase, aflat în detenție ca urmare a pedepsei de patru ani și șase luni de închisoare rezultate prin contopirea condamnărilor primite în dosarele „Trofeul Calității“ și „Zambaccian“. Evaluarea comisiei penitenciarului a arătat că fostul premier a avut o conduită exemplară în timpul detenției, instanța de fond apreciind că „scopul preventiv și educativ al pedepsei a fost atins“. Cu toate acestea, punerea în libertate a lui Adrian Năstase a fost amânată, procurorii DNA contestând imediat hotărârea la Curtea de Apel București. Era de așteptat.

MOTIVE La baza soluției favorabile pronunțate de Judecătoria Sectorului 4 a stat în primul rând raportul Comisiei Penitenciarului Jilava cu privire la comportamentul din timpul detenției al fostului demnitar. Din documentele întocmite de Comisie, instanța de fond a reținut că „Năstase a participat în mod constant la activitățile de educație și asistență psihosocială, implicându-se cu precădere în acțiuni de instruire și influențare pozitivă a celorlalți condamnați, motiv pentru care fostul premier a fost recompensat de opt ori“. Judecătorul care a admis propunerea Comisiei de liberare condiționată a mai arătat că Năstase nu a fost sancționat disciplinar și că a publicat trei lucrări științifice, motiv pentru care, din totalul de 547 de zile de pedeapsă (o treime din condamnarea primită), a beneficiat de o reducere de 105 zile, ce au fost considerate executate.

Taguri articol


12