Muntele vs. litoral, pensiuni vs. hoteluri. Cine câștigă lupta

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În turismul intern

Muntele vs. litoral, pensiuni vs. hoteluri. Cine câștigă lupta

Social, Turism 14 Octombrie 2019 / 19:13 7615 accesări
În ceea ce priveşte tipul unităţii de cazare, majoritatea românilor (42,6%) se îndreaptă spre pensiuni

În ceea ce priveşte tipul unităţii de cazare, majoritatea românilor (42,6%) se îndreaptă spre pensiuni

Mai mult de jumătate dintre români (54,6%) cheltuie între 100 şi 200 de lei de persoană pentru o noapte de cazare, iar aproape un sfert (24,5%) au folosit voucherele de vacanţă când au făcut rezervarea la unitatea de cazare, arată rezultatele unui studiu de piaţă, realizat de către reprezentanţii platformei de rezervări hoteliere online HotelGuru.ro. Conform cercetării, în acest an, 41,8% dintre turiştii români au ales să meargă la munte, 33,9% au preferat litoralul, 10,9% au optat pentru zonele rurale (Maramureş, Transilvania, Bucovina), iar 4,5% s-au îndreptat spre Delta Dunării. În acelaşi timp, 44,8% din totalul celor intervievaţi au spus că preferă o vacanţă de o săptămână, 42% aleg escapadele de weekend şi doar 13,2% optează să colinde ţara mai mult de o săptămână.

Întrebaţi care este bugetul alocat pentru o noapte de cazare, 54,6% dintre respondenţii chestionarului au indicat o sumă între 100 şi 200 de lei pe noapte/persoană, 30,6% între 200 şi 300 de lei/noapte, iar 15,4% peste 300 de lei/noapte. Totodată, 24,5% dintre români au apelat, în 2019, la voucherele de vacanţă. În ceea ce priveşte tipul unităţii de cazare, majoritatea românilor (42,6%) se îndreaptă spre pensiuni, 37,2% aleg confortul unui hotel, 12,2% dintre turişti închiriază un apartament sau o casă de vacanţă, în timp ce restul aleg variante care să-i aducă mai aproape de natură: cort, cabană, camping sau rulotă.

La capitolul gradului de confort al unităţilor de cazare, 92,1% dintre respondenţi s-au declarat mulţumiţi. Pe primul loc în criteriile de alegere a unităţii de cazare se află spaţiul extins în cameră (30,4%), poziţionarea cât mai centrală (22,1%), piscină sau spa (18%), un restaurant bun (14,3%), un loc de joacă pentru copii (6,6%). Studiul citat scoate la iveală şi faptul că 35,5% dintre români nu sunt mulţumiţi de curăţenia din unităţile de cazare. De asemenea, 21,6% dintre turişti se plâng de lipsa de amabilitate a personalului, inexistenţa serviciilor de masă afectează 18,6% din totalul persoanelor chestionate, în timp ce 11,5% sunt deranjaţi de amplasarea unităţii de cazare. Nu în cele din urmă, 88,3% dintre respondenţi au spus că vor continua să mai plece în vacanţă prin România, deoarece le place să-şi descopere ţara, iar 12,5% vor pleca din nou în concediu în ţară pentru că nu-şi permit să viziteze alte ţări. Studiul a fost realizat pe un eşantion de 1.000 de respondenţi din toată România, care au participat online la completarea chestionarului în perioada 30 august - 20 septembrie.



Ştiri recomandate

12