Năstase poate fi eliberat condiţionat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Primul hop a fost trecut...

Năstase poate fi eliberat condiţionat

Politică 24 Iulie 2014 / 00:00 350 accesări

UN RAPORT... SALVATOR Fostul premier Adrian Năstase, aflat în prezent după gratii, poate fi eliberat condiționat. Magistrații de la Judecătoria Sectorului (JS) 4 au dezbătut raportul comisiei Penitenciarului Jilava prin care aceasta îşi dă acordul pentru eliberarea condiţionată a lui Năstase. Avocaţii fostului premier au pus accent pe faptul că raportul este corect întocmit şi că Năstase a executat fracţia de pedeapsă, astfel că, potrivit normelor vechiului Cod de Procedură Penală, acesta poate fi eliberat. Totodată, ei au reamintit seria activităţilor pozitive ale fostului premier pe parcursul celor două perioade de detenţie, respectiv faptul că a participat la diverse activităţi culturale şi educative din penitenciar, precum şi faptul că acesta a fost chiar lector la unele dintre seminarii. Apărătorii lui Năstase au arătat că el a executat chiar zile în plus de închisoare peste fracţia prevăzută de lege, astfel că nu se poate pune în discuţie imposibilitatea eliberării sale.

BĂTĂLIA ÎN INSTANȚĂ CONTINUĂ Procurorul a susținut că Năstase nu are dreptul de a fi eliberat, ci doar posibilitatea, iar condiţiile eliberării condiţionate ale acestuia nu sunt pe deplin îndeplinite. Avocatul Ioan Cazacu a arătat că "poziția Parchetului a fost delicată, a avut argumente puține și firave". Argumentele avocaților lui Năstase și raportul Penitenciarului Jilava au cântărit mai greu, căci magistrații au decis că fostul premier poate fi eliberat condiționat. Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată, în termen de trei zile, la Tribunalul Bucureşti. Până la judecarea eventualei contestaţii faţă de hotărârea Judecătoriei Sectorului 4, Năstase rămâne în penitenciar. DNA va contesta decizia potrivit căreia Năstase poate fi eliberat condiţionat. Vă amintim că Adrian Năstase execută o pedeapsă de patru ani şi şase luni de închisoare, după ce a fost condamnat în dosarele "Zambaccian" şi "Trofeul Calităţii“.



12