Oferta Electrica, subscrisă 200%

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Oferta Electrica, subscrisă 200%

Economie 27 Iunie 2014 / 00:00 352 accesări

Oferta Electrica a fost subscrisă 200%, a declarat ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, adăugând că a cerut sindicatului de intermediere să analizeze posibilitatea de a creşte procentul acordat retailului din România. "Obiectivul privind subscrierea a fost depăşit. 200% subscriere. Azi am cerut sindicatului de intermediere să analizeze posibilitatea, ţinând cont de oferta de pe retail, de a creşte procentul acordat retailului la peste 20%. Sindicatul analizează această propunere. Vorbim despre cea mai mare intenţie de listare de pe piaţa de capital din România petrecută vreodată. Este prima privatizare pe care vrem să o realizăm folosind exclusiv piaţa de capital. Majoritarea investitorilor instituţionali provin din România, Polonia, Anglia şi SUA", a spus Nicolescu. La rândul său, Gabriel Dumitraşcu, directorul general al Direcţiei Generale de Privatizare şi Administrare a Participaţiilor Statului în Energie, a declarat că IPO-ul Electrica a generat un răspuns semnificativ al investitorilor, mai ales că în Europa mai erau în derulare 22 de IPO-uri, din care unele au eşuat, cum ar fi Wizz Air, care nu a primit răspuns suficient de la investitori. El a spus că retailul românesc va fi suplimentat.

Taguri articol


12