„Oriunde era Jean Constantin era... Constanţa!”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Oriunde era Jean Constantin era... Constanţa!”

Cultură 29 Mai 2010 / 00:00 642 accesări

Trupul neînsufleţit al maestrului comediei româneşti, Jean Constantin, a fost însoţit, vineri, pe ultimul drum, de sute de oameni care au dorit ca, în acest fel, să aducă un ultim omagiu celui care a fost şi va rămâne un simbol al acestui oraş. Clipa despărţirii de Nea Jean a fost un moment dificil, încărcat deopotrivă de regrete şi amintiri frumoase:

Cornel Palade: „Jean a fost un model pentru mulţi dintre noi. Se înscrie în galeria marilor oameni pe care îi are ţara asta. Am trăit cu ei, lumea mea era construită de ei, au fost reperele mele în viaţă...”

Petrică Munteanu: „Vorbele nu pot să exprime regretul. Am pierdut un om extraordinar, un suflet mare al constănţenilor. Jean a excelat la capitolul omenie, oamenii pentru această calitate l-au iubit în primul rând!”

Romică Ţociu: „A fost ambasadorul neplătit al Constanţei. Toată lumea ştia că, în momentul când vine în concediu la mare, trebuie să-l vadă neapărat pe Jean Constantin. Va fi extraordinar ca Teatrul de Stat din Constanţa să poarte numele lui Jean Constantin, iar în faţă să fie un bust!. A fost unul dintre cei mai mari actori de comedie pe care i-a avut România!”.

Gabi Stan: „Este un moment greu, pentru că Jean Constantin nu este doar unul dintre cei mai mari artişti ai Constanţei, poate că este chiar primul! L-am cunoscut, a fost un om extraordinar. Era modest, avea o nobleţe deosebită şi, mai ales, nu puteai să stai lângă dânsul fără să te binedispună, totdeauna avea o replică amuzantă”.

Ionuţ Galani: „Nea Jean a fost ca un tată pentru mine şi pentru toţi artiştii mai tineri care l-au cunoscut. Îl admiram cum, în prezenţa altor artişti consacraţi, le dădea acestora sfaturi utile, niciodată de pe o treaptă superioară sau cu aroganţă. Erau sfaturi cu care artiştii intrau pe scenă şi deveneau mai buni. Păstrez în suflet multe amintiri. De exemplu, de la Jean Constantin am învăţat, de la o vârstă mai fragedă, cât de important este să fii ‘parolist’ şi punctual. Jean Constantin a demonstrat că poţi să devii celebru cu modestie, prin valoarea talentului artistic.”

Mircea Cazan: „Durerea pricinuită de plecarea lui Jean este incomensurabilă, am avut onoarea şi apoi plăcerea să fiu alături de el deseori, atît pe scenă, cât şi în spatele ei. A fost un artist activ, a jucat până în ultima clipă a vieţii. A fost tot timpul un artist modest, dar, în acelaşi timp, foarte comunicativ cu oamenii din jur, prietenos, iubea lumea, iubea viaţa! A fost un artist care şi-a iubit oraşul, revenea totdeauna acasă cu plăcere, după ce filma prin ţară. Noi constănţenii ne-am identificat cu el, oriunde era Jean Constantin, era Constanţa!

Taguri articol


12