Paradoxul pensiilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Numai la noi se... poate

Paradoxul pensiilor

Social 11 August 2011 / 00:00 897 accesări

În ciuda faptului că de la sfârşitul lui 2008 şi până în prezent pensiile din România nu au mai suferit nicio majorare, dimpotrivă, au fost micşorate şi impozitate, datele Institutului Naţional de Statistică (INS) arată că acestea au crescut. Potrivit unei analize realizate de site-ul Econtext, pe baza statisticilor INS, pensia a urcat în majoritatea judeţelor cu peste 10%. Asta în ciuda faptului că, în perioada respectivă (sfârşitul lui 2008 – sfârşitul lui 2010), România se afla în plină recesiune economică. În plus, în acelaşi interval, Guvernul a aprobat o serie de măsuri anticriză, care nu numai că au îngheţat pensiile, dar, după intrarea în vigoare a Legii pensiilor, majoritatea acestor venituri au suferit scăderi drastice. Şi totuşi, cum este posibil ca statisticile să arate creşteri de peste 10%? Dacă luăm în calcul faptul că INS este instituţie de stat subordonată autorităţilor publice centrale, răspunsul este mai mult decât evident. De altfel, neconcordanţa dintre datele transmise de INS şi realitatea din România a fost observată chiar şi de Comisia Europeană (CE). La începutul acestui an, reprezentanţii CE au declarat că România riscă să nu mai fie inclusă în raportările oficiale realizate de respectiva instituţie din cauza faptului că datele transmise de INS nu corespund realităţii, cifrele fiind „umflate” în mod evident. În aceste condiţii nu ar trebui să mai mire pe nimeni că, deşi românii reuşesc cu greu să-şi împartă salariul în aşa fel încât să poată plăti şi utilităţile şi să cumpere şi alimente (haine doar la sărbători), datele oficiale spun că o ducem bine.

Taguri articol


12