Patronii clubului „Colectiv“, audiați la Parchetul General

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Patronii clubului „Colectiv“, audiați la Parchetul General

Eveniment 15 Aprilie 2016 / 15:38 874 accesări

Procurorii Parchetului General i-au chemat vineri la audieri pe patronii clubului "Colectiv", dar și pe reprezentanții firmei de artificii, conform unor surse judiciare citate de agenția de presă Mediafax. Cei șase sunt urmăriți penal în cazul cumplitului incendiu petrecut în toamna anului trecut, în urma căruia 64 de oameni și-au pierdut viețile. Potrivit Mediafax, celor șase li s-au comunicat acte procedurale ce au fost realizate în dosar, dar și pași premergători trimiterii în judecată. Informațiile apar în contextul în care procurorul general interimar al României, Bogdan Licu, a declarat, joi, că ancheta este aproape de final și că speța ar putea ajunge în instanță în aproximativ două săptămâni. Alin Anastasescu, Paul Gancea, Costin Mincu, cei trei proprietari ai clubului "Colectiv", dar şi Daniela Niţă, Cristian Niţă şi Viorel Zaharia, reprezentanţi ai firmei de la care proveneau artificiile din "Colectiv", sunt în prezent cercetaţi sub control judiciar, după ce magistraţii Tribunalului Bucureşti au dispus înlocuirea măsurii arestului la domiciliu, decizia fiind una definitivă.

Institutul Naţional de Expertiză Criminalistică (INEC) a finalizat, în urmă cu mai bine de o săptămână, suplimentul de analiză cerut de procurori. Potrivit unor documente obținute de Mediafax din raportul INEC, sistemul de ventilație aspirantă de la "Colectiv" a cedat imediat cum s-a declanșat incendiul. A fost ca scenariul unui film de groază! În funcțiune a rămas din acel moment doar sistemul care aducea aer din exterior. Acest lucru a dus la amplificarea focului... Astfel, flăcările din clubul "Colectiv" au devenit de şapte ori mai violente decât în mod normal, de șapte ori mai mari chiar decât se arăta în raportul primit inițial de procurori...

„Sistemul de ventilaţie a avut un rol determinant în ceea ce priveşte regimul aerodinamic în perioada desfăşurării procesului de ardere. Turbulenţele devin mult mai pronunţate în cazul utilizării doar a ventilatorului de introducere a aerului proaspăt, respectiv al prezenţei în interior a unei presiuni calorice", au explicat experţii.

Citește și:

Un tânăr mort în incendiul de la Colectiv a fost chemat la audieri!

Taguri articol


12