Patru decenii în slujba graficii umoristice

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Interviu cu artistul plastic Leonte Năstase (I)

Patru decenii în slujba graficii umoristice

Cultură 09 Ianuarie 2009 / 00:00 476 accesări

De formaţie plastician, Leonte Năstase, absolvent al Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti, promoţia 1975, şi-a găsit vocaţia pentru desenul umoristic încă din anii studenţiei. În prezent, artistul cu expoziţii personale în ţară şi în străinătate, laureat al tuturor saloanelor de umor organizate în România, are în palmares distincţii internaţionale obţinute la saloanele de umor organizate în: Italia, Franţa, Rusia, Bulgaria, Turcia sau Coreea. Activitatea sa prolifică se reflectă în lucrarea publicată în 2006 şi intitulată „Leonte Năstase, 40 de ani de grafică umoristică“. Declarat în urmă cu şase ani „Cetăţean de onoare al umorului românesc“ de către revista „Moftul român“, Leonte Năstase are în colecţia personală portretele tuturor caricaturiştilor români şi foarte multe portrete ale confraţilor din străinătate, întîlniţi la diverse competiţii internaţionale, mai ales la Saint-Just le Martel, Franţa, unde a fost invitat cinci ani la rînd, începînd din anul 2000. Într-un amplu interviu acordat cotidianului „Telegraf“, el ne vorbeşte despre evoluţia sa în plan profesional, de-a lungul timpului.

Reporter.: Vă propun să faceţi o incursiune în timp şi să ne spuneţi cum v-aţi descoperit talentul pentru caricatură?

Leonte Năstase: E greu de răspuns, aşa cum, greu este şi umorul în sine. Probabil că este vorba şi de educaţia de familie. Părinţii mei creau o atmosferă deosebită, avînd în jur cinci copii şi rezolvau cu umor atîtea dorinţe. Mi-am potenţat umorul prin imagine prin instrucţia pe care am primit-o la Liceul de Artă Plastică „Nicolae Tonitza“ din Bucureşti şi la Institutul de arte Plastice „Nicolae Grigorescu“. Pe vrema studenţiei am început să public şi la revistele de umor sau la cele care aveau pagini de umor: „Flacăra“, „Urzica“ şi „Perpetuum comic“, un fel de almanah al umorului scris şi desenat.

Rep.: Aţi avut o mulţime de expoziţii. Vă place să expuneţi mai mult pentru publicul de acasă sau pentru cel din străinătate?

L.N.: Îmi place să expun. Atît în ţară, cît şi peste hotare. În biografia oricărui artist care a apucat cele două momente, înainte şi după 1989, datele problemei sînt altele. Ce însemna o expoziţie personală în 1989?! Cum putea un caricaturist care prezenta tot felul de metafore satirice să expună?! Cu toate acestea, în acea perioadă, am reuşit să realizez o expoziţie personală în Belgia.

Rep.: Cît de greu v-a fost să realizaţi acest lucru?

L.N.: A fost o luptă cu toate forurile, pe toate planurile. Iniţial, lucrările mele au fost văzute la o expoziţie în Eforie Nord care avea ca temă pacea, ca o atitudine împotriva Războiului rece. Au fost văzute de nişte belgieni care apoi, alături de mine au făcut demersuri, timp de patru ani de zile, pentru ca această expoziţie să ajungă şi în Belgia.

Rep.: Aţi mai reuşit să expuneţi, în acea perioadă, în străinătate?

L. N.: Lucrările trebuiau să servească, întru totul, ideologiei, pentru a putea să treacă graniţa. Însă, această problemă, fiecare artist a luat-o pe cont propriu. A trebuit să eludăm cenzura vremii si să trimitem lucrările prin plic sau în formula clasică să le dăm lucrări celor care ne vizitau, scriitori sau artişti. Astfel, am reuşit să ilustrez cîteva pagini într-o revistă iugoslavă şi am publicat şi în revista „Eulenspiegel“ din Republica Democrată Germană. Lucrările mele au reuşit să ajungă şi în Turcia, Italia sau Brazilia. Din toate direcţiile mi-au sosit ecouri, fiind şi premiat, dar nu am reuşit să ajung acolo. Am reuşit totuşi să particip la un salon foarte bine cotat internaţional, la Gabrovo, în Bulgaria, unde există un muzeu al umorului. Am fost şi premiat la acest salon bienal.

Rep.: Aţi obţinut de-a lungul timpului mai multe distincţii, atît naţionale, dar şi internaţionale. Care dintre acestea vă onorează cel mai mult?

L. N.: Aş putea să menţionez Marele Premiu al Publicului de la Saint-Just le Martel, din 2002. Dar mă onorează şi premiul din 2003 al revistei „Moftul Român“ care mă declară „Cetăţean de onoare al umorului românesc“ şi adaug medalia „Meritul Cultural Clasa I“, conferită de către preşedintele României pentru 30 de ani de activitate plastică şi publicistică.



12