Pensionarii fac pregătiri pentru ziua lor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Pensionarii fac pregătiri pentru ziua lor

Politică 28 Septembrie 2006 / 00:00 780 accesări

În fiecare an, pe 1 octombrie, pensionarii constănţeni sărbătoresc Ziua Internaţională a Persoanelor Vîrstnice, alături de alte milioane de bătrîni din România. Reprezentanţii Sindicatului Liber al Pensionarilor (SLP) din Constanţa, organizaţie care grupează peste 5.000 de membri la nivel judeţean, vor deschide seria manifestărilor pe 30 septembrie, cu o adunare festivă la Eforie Sud. După ce se vor întîlni cu oficialităţile oraşului şi vor fi premiaţi de organizatori, cu sprijinul mai multor sponsori din oraş, pensionarii vor lua masa la un cunoscut local din staţiunea constănţeană. Potrivit preşedintelui SLP Constanţa, Ioan Toma, manifestările vor continua duminică, 1 octombrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor Constanţa cu o întîlnire la care sînt aşteptaţi peste o mie de membri de sindicat. De altfel, Ziua Internaţională a Persoanelor Vîrstnice va fi marcată la nivelul fiecărei localităţi constănţene cu activităţi organizate de primării, dar şi alte instituţii publice.

Taguri articol


12