Persoane urmărite, ridicate și băgate după gratii de către poliţiştii constănţeni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Persoane urmărite, ridicate și băgate după gratii de către poliţiştii constănţeni

Eveniment 17 Aprilie 2015 / 11:45 332 accesări

Poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale, împreună cu cei ai Postului de Poliţie Valu lui Traian, l-au identificat şi reţinut, ieri, pe Nicolae B., în vârstă de 48 ani, care avea emis pe numele său un Mandat European de Arestare de către Tribunalul Penal din Verona - Italia, pentru comiterea infracţiunilor de „participare la un grup criminal, fraudă informatică, efectuarea de operaţiuni ilegale cu instrumente de plată şi carduri, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals”, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul Penal Italian, pedeapsa maximă prevăzută de lege fiind de cinci ani de închisoare. Individul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa – Secţia Penală, care a dispus reţinerea sa pentru 24 de ore. Nicolae B. se află acum în arestul IPJ Constanța. Totodată, aceiaşi poliţişti l-au identificat și pe Nicușor A., în vârstă de 41 de ani, din Galaţi, care locuia fără forme legale în municipiul Constanta, pe numele căruia Judecătoria Constanţa a emis, la data de 1 aprilie, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat la o pedeapsa privativă de libertate de patru și șase luni pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la viol şi lipsire de libertate. Bărbatul a  fost încarcerat în Penitenciarul Poarta Albă.  După gratii a fost trimis și Mihai Dumitru T., în vârstă de 22 de ani, din Tulza, pe numele căruia Judecătoria Constanța a emis pe data de 16 aprilie un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată. 



12