Persoanele cele mai admirate de americani

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Persoanele cele mai admirate de americani

Externe 31 Decembrie 2009 / 00:00 478 accesări

Preşedintele Barack Obama este bărbatul pe care americanii l-au admirat cel mai mult în 2009, iar secretarul de Stat, Hillary Clinton şi fosta guvernatoare din Alaska, Sarah Palin, sunt cele mai admirate femei, potrivit unui sondaj, citat de ”USA Today”. Distanţa redusă dintre Clinton, care a fost numită, la o întrebare deschisă, de 16% din respondenţi şi Palin, care a fost numită de 15%, reflectă o polarizare politică a americanilor. Clinton a fost citată de aproximativ trei din zece democraţi şi de 6% dintre republicani, în timp ce Palin a fost citată de o treime dintre republicani şi mai puţin de un procent dintre democraţi.

Obama domină în rândul bărbaţilor cu 30%, susţinerea de care se bucură fiind însă diferită în funcţie de partid. El a fost numit în cadrul sondajului de peste jumătate dintre respondenţii democraţi, dar doar de 7% dintre cei republicani. În timp ce în primul an de mandat susţinerea faţă de activităţile preşedintelui s-a erodat, poziţia acestuia drept cel mai admirat bărbat demonstrează o ”bază foarte solidă de fani”, potrivit lui Frank Newport, redactorul-şef al Institutului Gallup. Singurii preşedinţi care au înregistrat un scor mai bun la acest capitol au fost George W. Bush, în 2001, imediat după atentatele teroriste de la 11 septembrie şi John Kennedy, în 1961. Michelle Obama se clasează a patra în acest sondaj, după Oprah Winfrey.

Sondajul, efectuat de Gallup din 1948, arată felul în care americanii apreciază, reţinându-le numele, politicieni, lideri religioşi şi realizatori de talk-show-uri. De obicei, preşedinţii se clasează primii. Sondajul, efectuat între 11 şi 13 decembrie, pe un eşantion de 1.025 de adulţi, are o marjă de eroare de plus sau minus patru puncte procentuale.



12