Plaja din Mangalia, o “mare de foc” în noaptea de Înviere

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Plaja din Mangalia, o “mare de foc” în noaptea de Înviere

Administrație 10 Aprilie 2007 / 00:00 1133 accesări

Peste 10.000 de credincioşi au participat sîmbătă noaptea la slujba de Înviere organizată pe plaja din Mangalia. Localnicii şi turiştii au aşteptat cu emoţie în suflet miezul nopţii pentru a lua Lumină Sfîntă, după care au plecat spre casele lor, pentru a sărbători Învierea Domnului alături de cei dragi. Majoritatea credincioşilor au preferat să petreacă noaptea de Înviere pe plajă pentru că slujba s-a oficiat în aer liber şi astfel au evitat îmbulzeala din biserici sau mănăstiri. ”Este superb aici şi este loc pentru toată lumea. Parcă aici sîntem mai aproape de Dumnezeu. Deja ne-am creat un obicei şi venim an de an la Mangalia, deşi este departe de casă”, a spus Camelia Amariei, unul dintre miile de credincioşi care au participat la slujba de pe plajă în ciuda temperaturii scăzute înregistrate. Un altar imens, un spectacol de lumini impresionant, un cor bisericesc de copii şi o mare de oameni au transformat slujba de Înviere într-un spectacol divin. Fie că a fost vorba de locuitori ai Mangaliei, oameni din localităţile învecinate sau turişti, toţi au spus în cor „Hristos a Înviat” şi, timp de cîteva minute după ora 0.00, au transformat plaja din Mangalia într-o ”mare de foc”. Viceprimarul din Mangalia, Liviu Paul Botaş, a declarat că în timpul slujbei de Înviere, la siguranţa credincioşilor au vegheat peste 60 de poliţişti şi jandarmi. El a adăugat că anul trecut acest eveniment a reuşit să atragă peste 15.000 de credincioşi şi din cauza faptului că Paştele a fost sărbătorit în apropierea minivacanţei de 1 mai, lucru care a adus la Mangalia şi un număr impresionant de turişti. Din păcate, în acest an, turiştii care au venit pe litoral de Paşte au fost puţini, întrucît nu au reuşit să umple nici măcar cele 13 hoteluri deschise în staţiuni în această perioadă. Slujba de pe plajă din noaptea de Înviere a fost organizată de Primăria Mangalia şi Arhiepiscopia Tomisului

Taguri articol


12