Plan de modernizare a infrastructurii din Medgidia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Investiţii locale

Plan de modernizare a infrastructurii din Medgidia

Administrație 14 August 2012 / 00:00 579 accesări

ASFALTARE Până în urmă cu câţiva ani, era considerată o adevărată aventură să circuli cu maşina pe străzile din Medgidia, pentru că riscai ca, după un drum prin municipiu, din cauza gropilor din carosabil, să faci un popas şi pe la atelierul auto. Numai că, încet, dar sigur, situaţia de la Medgidia se schimbă radical. În primă fază, în perioada 2008 - 2011, Primăria Medgidia a reuşit reabilitarea a 20 de kilometri de tramă din municipiu. Cum acest proiect nu a fost de ajuns, mai nou, administraţia locală vine cu un nou proiect pentru locuitorii Medgidiei, astfel încât în următorii ani urmează să fie refăcută trama altor 33 de străzi şi alei din localitate. Mai exact, primarul Medgidiei, Marian Iordache, le propune locuitorilor asfaltarea a 70.360 de metri pătraţi de carosabil, reabilitarea a 26.280 de metri pătraţi de trotuare şi modernizarea a 31.800 de metri pătraţi de alei. „Am promis că, în câţiva ani, şoferii din Medgidia nu îşi vor mai rupe maşinile în gropile din asfalt, iar pietonii vor avea parte de alei modernizate. Toate acestea vor fi realităţi, pentru că lucrăm deja la acest proiect”, a spus Iordache.

PARTENERIAT PUBLIC - PRIVAT Primarul Medgidiei a adăugat că proiectul de refacere a tramei de pe 33 de străzi şi alei din localitate a fost supus, ieri, aprobării Consiliului Local Medgidia, care a hotărât ca modernizarea tramei să se facă printr-un parteneriat public - privat. Mai exact, Primăria, printr-o societate a sa, va angaja o firmă care să asfalteze străzile pe banii ei, urmând ca aceasta să-şi primească banii înapoi în anii următori prin sistemul de bilete la ordin. „La ora actuală, acest parteneriat public - privat este cea mai bună metodă de a continua programul de asfaltare a străzilor, până când Uniunea Europeană la lansa noi programe de finanţare pentru asfaltarea străzilor”, a spus Iordache. El a adăugat că, cel mai probabil, asfaltarea celor 33 de străzi şi alei din Medgidia va începe din toamna acestui an.



12