Polițiștii au confiscat peste 16 tone de pește

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Polițiștii au confiscat peste 16 tone de pește

Eveniment 29 Ianuarie 2017 / 15:59 483 accesări

Peste 16 tone de peşte, aproximativ 400 de kilograme de icre, peste 1.600 de unelte de pescuit, 55 de ambarcaţiuni, 39 de motoare, opt autoturisme şi 40 de capcane pentru vânătoare au fost confiscate în 2016 de Serviciul de Poliţie „Delta Dunării”. Capturile au fost făcute de oamenii legii în urma a 257 de acțiuni de control și a 21 de percheziţii la domiciliile unor persoane fizice şi juridice, în vederea probării activităţii infracţionale privind infracţiuni de evaziune fiscală, spălare de bani din domeniul piscicol, precum şi infracţiuni referitoare la pescuit şi acvacultură. În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au constatat 176 de infracţiuni și au aplicat 121 de sancțiuni contravenţionale, în valoare de 45.690 de lei. De asemenea, au fost ridicate documente de evidenţă contabilă de la trei societăţi comerciale.Totodată, au fost executate două acţiuni în cooperare cu Garda Naţională de Mediu, în zona litoralului Mării Negre, fiind identificate unelte de pescuit care aveau capturate 35 de exemplare de peşte din specia sturion şi trei exemplare de mamifere marine (doi delfini şi un rechin), care au fost eliberate în mediul natural.

Taguri articol


12