Poliţiştii, hotărîţi să protesteze

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Poliţiştii, hotărîţi să protesteze

Social 11 Aprilie 2008 / 00:00 586 accesări

Odată cu apropierea “punctului culminant” al mitingului de protest al poliţiştilor din întreaga ţară - eveniment intens mediatizat în ultima vreme - conducerea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative (MIRA) iese la rampă şi precizează că mitingul de sîmbătă al poliţiştilor este nejustificat, în condiţiile în care ministerul a finalizat modificările la legea privind Statutul poliţistului. “În ceea ce priveşte revendicările punctuale ale Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), acestea fie au fost rezolvate fie, în urma discuţiilor deschise şi constructive, au fost identificate soluţii pentru rezolvare, aspect confirmat de către Biroul Executiv Central al SNPPC la data de 9 aprilie”, se arată într-un comunicat de presă al MIRA. Poliţiştii din întreaga ţară sînt rugaţi să analizeze în profunzime această decizie, inclusiv în contextul general al drepturilor şi statutului celorlalte categorii profesionale din sistemul bugetar. Deşi în comunicatul de presă al MIRA se află expuse soluţionările pentru fiecare doleanţă a poliţiştilor, liderul filialei de sindicat al SNPPC din Constanţa, sinsp. George Caraivan declară: ”Pînă acum nu a fost rezolvată concret nici o problemă. Ar trebui ca reprezentanţii MIRA să vină să lucreze pentru cîteva zile în orice post de poliţie rural, numai aşa o să înţeleagă ce vrem. Sîntem hotărîţi! Sîmbătă, în timpul nostru liber, eu şi aproape o sută de colegi mergem la Bucureşti. Nu aşteptăm să ne asculte vreun oficial, vrem doar să demonstrăm că sîntem într-o situaţie limită”. Preşedintele filialei SNPPC, Liviu Butunoi îşi prezintă şi el hotărîrea de a aduna peste 4.000 de poliţişti din întreaga ţară la un marş de protest în capitală: “De la 25 martie pînă în prezent, sîntem foarte mulţumiţi de modul în care decurg discuţiile. Sperăm ca ministerul să arate aceeaşi deschidere şi după acest protest”. Sîmbătă, în Piaţa George Enescu din capitală, la orele zece ale dimineţii se vor aduna protestatarii care, la orele 12.00, vor pleca în marş spre sediul Guvernului, pe traseul Calea Victoriei - strada D.I. Dobrescu - b-dul Magheru - b-dul Lascăr Catargiu - Piaţa Victoriei - b-dul Aviatorilor.

Taguri articol


12