Porumbeii luptă împotriva poluării la Londra

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Porumbeii luptă împotriva poluării la Londra

Externe 16 Martie 2016 / 16:33 729 accesări

Britanicii utilizează porumbei în lupta împotriva poluării. Astfel, o escadrilă de porumbei de „mediu” brăzdează, de câteva zile, cerul capitalei britanice. Echipate cu un săculeț pe spate în care există un captator și un GPS, păsările analizează calitatea aerului deasupra diferitelor cartiere ale Londrei, datele fiind transmise locuitorilor dornici să le afle printr-un simplu mesaj Twitter trimis la @PigeonAir, relatează 7sur7.be. Flota aeriană numită Pigeon Air Patrol este rezultatul colaborării între start-up-ul ecologist Plume Labs, agenția DigitasLBI și columbofilul Brian Woodhouse. Proiectul vizează să denunțe interesul scăzut manifestat de autoritățile publice față de protecția mediului și de efectele poluării asupra londonezilor. La fiecare solicitare via Twitter a acestor mijloace de informare inedite, expeditorului i se trimite un mesaj cu date despre situația climatică, oferind o perspectivă în timp real a calității aerului în zona vizată, cu ajutorul a cinci "steaguri", de la "Fresh" (nivel de poluare puțin ridicat) la "Extreme" (nivel de poluare anormal de ridicat). Specialiștii consideră că este o inițiativă militantă și novatoare, foarte utilă, care ar putea fi extinsă și la alte metropole europene.

Taguri articol


12