POSDRU va fi deblocat săptămâna aceasta

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Veste bună

POSDRU va fi deblocat săptămâna aceasta

Politică 20 Noiembrie 2012 / 00:00 405 accesări

Premierul Victor Ponta a anunţat ieri la finalul şedinţei USL că fondurile prevăzute prin POSDRU vor fi deblocate în cursul acestei săptămâni şi astfel cererile de decontare vor fi primite din nou de Comisia Europeană. “Guvernul actual, în cele 6 luni de activitate, a reuşit să îndrepte foarte multe din deficienţele produse de vechile guvernări în perioada 2009-20011, în aşa fel încât Programul Operaţional Regional şi Programul Operaţional Sectorial pe Mediu au fost deblocate prin aplicarea unor corecţii financiare mai mici decât se solicitase iniţial. De asemenea, POSDRU va fi deblocat şi vor reîncepe transmiterile de cereri de decontare către Comisia Europeană. Rămân în suspensie pentru sfârşitul anului şi începutul anului viitor deblocarea Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii şi POS pe Transporturi”, a declarat Victor Ponta. Potrivit premierului, aceste programe au fost blocate şi au intrat în procedură de presuspendare în urma gravelor deficienţe constatate în perioada 2009 - octombrie 2011. Ponta a afirmat că Guvernul său a moştenit un dezastru în ceea ce priveşte utilizarea fondurilor europene, în doar şase luni reuşind să îndrepte o parte semnificativă din acest dezastru. „Critica lui Traian Băsescu şi a PDL este că nu am reuşit să facem din dezastru un paradis. Soluţia pe care ei o propun e să vină înapoi cei care au produs dezastrul”, a mai spus Ponta. Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat, vineri, că eşecul concilierii între PE şi CE privind rectificarea bugetului UE pe 2012 afectează foarte serios şi bugetul României, Bruxelles-ul nemaiavând bani în acest an pentru rambursări în cazul deblocării plăţilor pe POSDRU.



12