Prefectul Culeţu legalizează... ilegalităţi funciare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Interese, presiuni, intervenţii

Prefectul Culeţu legalizează... ilegalităţi funciare

Astăzi - şedinţă tensionată la Comisia Judeţeană de Fond Funciar
Eveniment 01 Martie 2007 / 00:00 1544 accesări

Comisia Judeţeană de Fond Funciar, care se va reuni astăzi la Prefectura Constanţa, va avea de analizat o problemă spinoasă legată de retrocedarea unor terenuri în localităţile Tuzla, Valu lui Traian şi Crucea. Terenurile cu pricina fac parte din patrimoniul fostelor Staţiuni de Cercetare şi conform legii, retrocedarea acestora trebuie făcută după criterii specifice. Problemele au apărut la ultima şedinţă, cînd directorul Direcţiei Agricole Constanţa, Gheorghe Albu, a sesizat neclarităţi în aplicarea legilor fondului funciar, în urma cărora, sub îndrumarea prefectului judeţului Constanţa, Dănuţ Culeţu, cîteva sute de hectare de teren ar fi trecut ilegal în administrarea Consiliilor Locale, pentru a fi, apoi, retrocedate. Directorul Gheorghe Albu, el însuşi membru al comisiei conduse de prefectul Culeţu, a solicitat „comisiei tehnice o informare scrisă şi însuşită prin semnătură că au fost respectate actele normative cu privire la suprafeţele de teren ce au aparţinut unităţilor de cercetare.” De asemenea, directorul Albu solicită readucerea validării acestor suprafeţe în discuţia Comisiei Judeţene de Fond Funciar şi constatarea „nulităţii absolute, dacă este cazul, asupra protocoalelor şi tuturor înscrisurilor încheiate cu privire la suprafeţele de fond funciar care au fost în administrarea celor patru unităţi de cercetare.”

Miza - sute de hectare de teren extrem de valoros

Istoricul retrocedării terenurilor aparţinînd staţiunilor de cercetare poate fi rezumat în trei cuvinte: interese, presiuni, intervenţii. Suprafeţele respective sînt foarte interesante din punct de vedere economic (în marea lor majoritate se află dispuse de-a lungul drumurilor naţionale, cele aparţinînd Staţiunii de Cercetare de la Valu lui Traian mărginesc şoseaua dintre Constanţa şi Valu lui Traian). Numai în Valu lui Traian suprafaţa de retrocedat depăşeşte 650 de hectare, terenul fiind deja dorit şi, se spune, „acontat” de persoane cu influenţă. Cumpărat cu 2.500 de lei hectarul şi apoi vîndut cu 20 de euro metrul pătrat, terenul poate constitui, într-adevăr, baza unei afaceri extrem de profitabile. Constatînd că în procesul de revendicare nu sînt întrunite condiţiile specificate de lege pentru retrocedarea terenurilor din fostele staţiuni de cercetare, reprezentanţii Agenţiei Domeniilor Statului au refuzat sistematic, din 2004 şi pînă în 2006, să se pronunţe în favoarea punerii în posesie şi eliberării titlurilor de proprietate. Toate acestea în ciuda nenumăratelor adrese trimise în 2004, 2005 şi 2006 de Prefectura judeţului Constanţa, autorii presiunilor fiind prefectul Dănuţ Culeţu şi subprefectul Claudiu Palaz. Interesele „funciare” ale celor doi sînt limpezi precum cristalul. Despre subprefectul Palaz se ştie că este „jupîn” în tranzacţiile cu terenuri în judeţ, iar prefectul Culeţu are un fiu, Ştefan, asociat la o mare societate imobiliară din Bucureşti, cu sediul la Hotel Marriott.

Cheia succesului – modificarea unei cifre într-un document

După ce au încercat în zadar, timp de aproape trei ani, să înduplece ASD-ul să aprobe punerea în posesie a terenurilor aparţinînd staţiunilor de cercetare, şefii Prefecturii au apelat pur şi simplu la o şmecherie. Pentru că punerea în posesie era împiedicată de nerespectarea unui paragraf din reglementările legale, s-a folosit o stratagemă pentru ca paragraful respectiv să fie ignorat! Astfel, într-un document emis pe 27 septembrie 2006 de prefectul Culeţu şi subprefectul Palaz, se schimbă pur şi simplu, printr-o trăsătură de condei, condiţiile impuse de lege pentru stabilirea drepturilor de proprietate asupra terenului: „În hotărîrile comisiei judeţene nr. 269/07.06.2006, 274/07.06.2006 şi 447/01.09.2006 se va înscrie în loc de anexa 49, anexa 29.” Prin simpla modificare a unei singure cifre, se schimbau, de fapt, radical datele problemei. Documentul a fost „băgat sub nas” membrilor comisiei fără să fie atrasă atenţia asupra importanţei modificării, membrii comisiei au semnat fără să bage de seamă şi... treaba s-a făcut. Unul dintre membrii comisiei, Cristinel Dragomir, director al Direcţiei Generale pentru Administraţie Publică şi Juridică a CJ Constanţa sugerează că membrii comisiei au fost induşi în eroare întrucît hotărîrea privind schimbarea anexelor a fost votată la capitolul „Diverse”, în aceste condiţii ei crezînd că este vorba chiar despre o greşeală de redactare care trebuia îndreptată. Şi mai ciudat este că prefectul Culeţu, deşi prezent la şedinţă, nu a semnat hotărîrea, ci a lăsat-o, discret, să fie semnată de subprefectul Adrian Nicolaescu. Acesta a semnat ca... subprefectul şi astfel a legalizat o ilegalitate în numele prefectului. Lucru constatat şi de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor care cere, de asemenea, respectarea legii, în condiţiile în care Prefectura a permis primăriilor de care aparţineau staţiunile de cercetare să demareze formalităţile de punere în posesie.

Şedinţa de astăzi se anunţă „explozivă”

După comunicările făcute de Prefectură, titlurile de proprietate au început a fi întocmite, pînă cînd directorul executiv al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare rurală, Gheorghe Albu, a sesizat „greşeala” şi s-a adresat comisiei, pentru îndreptare. Acesta susţine, într-o declaraţie dată ieri, că totul poate fi rezolvat în şedinţa de astăzi a Comisiei Judeţene de Fond Funciar: „A fost o greşeală, care poate şi trebuie îndreptată. Este posibil ca documentele deja emise să fie declarate nule.” Pe de altă parte, primarul localităţii Valu lui Traian, Florin Mitroi, susţine că problema mai poate fi rezolvată acum doar în instanţă: „odată ce comisia a comunicat o hotărîre, iar noi am început deja formalităţile de punere în posesie în baza acestei hotărîri, sistarea acestui proces poate fi oprită numai în urma unei hotărîri judecătoreşti.” Chestionat asupra acestei probleme, prefectul Culeţu s-a eschivat, anunţînd că va face precizări în şedinţa de astăzi a Comisiei Judeţene de Fond.



12