Prefectul Culeţu se crede Dumnezeul Constanţei şi cere recunoştinţă... veşnică

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Prefectul Culeţu se crede Dumnezeul Constanţei şi cere recunoştinţă... veşnică

Eveniment 24 Noiembrie 2006 / 00:00 1705 accesări

Prefectura Constanţa a sărbătorit ieri “Ziua Recunoştinţei Constănţenilor“, manifestare care a fost dedicată împlinirii a 128 de ani de la instalarea autorităţilor civile şi militare române la Constanţa şi numirea primului prefect al Constanţei, Remus Opreanu. Programul manifestărilor a cuprins, printre altele, atribuirea numelui primului prefect al Constanţei, Remus Opreanu, Şcolii nr. 7 din Constanţa şi dezvelirea plăcii memoriale „Galeria Prefecţilor Judeţului Constanţa“, pe care care sînt trecute numele tuturor prefecţilor Constanţei, din 1978 pînă în prezent. Pe lîngă primari, directori de instituţii, oameni de cultură, istorici şi elevi, la dezvelirea plăcii memoriale au asistat şi foşti prefecţi după 1989: Aurel Carp, Dragoş Chilea, Petre Chirobocea, Marian Parjol, Dan Claudiu Chirondojan. Cu această ocazie, prefectul Dănuţ Culeţu, cel care a avut şi iniţiativa declarării zilei de 23 noiembrie drept „Ziua Recunoştinţei Constănţenilor”, a spus că data de 23 noiembrie 1878 reprezintă ziua intrării autorităţilor civile şi militare române în Kustendge, anticul Tomis şi actuala Constanţa. Întîmplător sau nu, “Ziua Recunoştinţei Constănţenilor“ a coincis cu marea sărbătoare a americanilor, “Thanksgiving Day“ (Ziua Recunoştinţei). Cu toate că a negat că cele două sărbători ar avea ceva în comun, Culeţu a copiat modelul american, cel puţin în privinţa numelui. Ziua Recunostinţei (Thanksgiving Day) este o sărbătoare în cea mai mare parte a Americii de Nord (Statele Unite şi Canada) şi a fost preluată de primii colonişti sosiţi în “Lumea Nouă“, unde a fost sărbătorită pentru prima dată în anul 1621, ca semn de recunoştinţă faţă de recolta miraculoasă obtinută în condiţii climaterice dure. În decembrie 1941, Congresul SUA a adoptat o rezoluţie prin care a patra zi de joi din noiembrie devine, oficial, sărbătoare naţională a SUA. Americanii sărbătoresc Ziua Recunoştinţei (Thanksgiving Day), prilej pentru a trece în revistă anul care se apropie de final şi de a-i mulţumi lui Dumnezeu! Ziua Recunoştinţei se serbează în familie, printr-o cină a cărei piesă de rezistenţă este curcanul la cuptor. La americani, sărbătoarea se prelungeşte pe parcursul a patru zile, pînă la sfîrşitul weekend-ului. Întocmai ca la americani, prefectul Constanţei a întins „Ziua Recunoştinţei Constănţenilor” pe mai multe zile, timp în care se organizează manifestări culturale, sportive etc. Despre intenţia prefectului Dănuţ Culeţu de a numi o sărbătoare similară cu cea a americanilor, chiar dacă la noi are conotaţii istorice, deputatul dr. Corneliu Dida a declarat: “Ziua de 23 noiembrie coincide cu un eveniment petrecut în 1878: stabilirea prefecturii în oraşul Constanţa. Fiind o sărbătoare care se adresează comunităţii, ca principiu, decizia de a stabili această sărbătoare trebuie să o ia Consiliul Local Constanţa, pentru că el reprezintă legitimitatea populară într-un oraş. Dacă se doreşte a fi o sărbătoare a întregului judeţ, atunci Consiliul Judeţean trebuie să fie îndreptăţit. Trebuie să existe o consultare a unui grup de istorici profesionişti, care să dezbată această problemă şi să emită anumite recomandări. Pe baza acestor recomandări, Consiliile Locale sau judeţene, care sînt instituţii alese de către comunităţi, pot stabili o asemenea sărbătoare. Dacă s-a dorit o sărbătoare a toată Dobrogea, legată de evenimentele petrecute în anul 1878, prin revenirea acestui ţinut la România după 460 de ani de dominaţie otomană, atunci numai Parlamentul poate să stabilească data sărbătorii. După părerea mea, stabilirea de către o persoană, chiar dacă este vorba de prefectul judeţului, a unei sărbători, nu mi se pare o treabă temeinic făcută“. În plus, Corneliu Dida a mai spus că, din semnalele pe care le are de la constănţeni, similaritatea sărbătorii cu cea a americanilor nu este tocmai pe placul constănţenilor.



12