Prefectura propune sărbătorirea zilei de 23 noiembrie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Prefectura propune sărbătorirea zilei de 23 noiembrie

Administrație 25 Octombrie 2006 / 00:00 889 accesări

Prefectura Constanţa, Primăria Deleni şi Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor vor marca, joi, în localitatea Pietreni, 90 de ani de la intrarea României în primul Război Mondial. Cu această ocazie va avea loc ceremonia de sfinţire a Monumentului - osuar, aflat în incinta Bisericii "Sfînta Treime", care este închinat eroilor căzuţi pe pămînturile Dobrogei în timpul războiului. La eveniment sînt aşteptaţi să participe reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ai structurilor militare, şefi ai serviciilor publice deconcentrate, parlamentari, precum şi o delegaţie din municipiul Dobrich - Bulgaria. Prefectura propune, de asemenea, sărbătorirea datei de 23 noiembrie, avînd în vedere faptul că ziua de 23 noiembrie 1878 a marcat reintrarea Dobrogei în sistemul politico - administrativ al României şi a deschis calea spre modernizarea teritoriului românesc, care se aflase sub stăpînire otomană timp de peste patru secole. Pentru a celebra acest eveniment, Prefectura Constanţa va propune atribuirea numelui de Remus Opreanu (primul prefect al Constanţei) Şcolii nr. 7 din Constanţa.



12