Preluarea unor spitale de către universităţi, un lucru avantajos

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Preluarea unor spitale de către universităţi, un lucru avantajos

Sănătate 14 Februarie 2014 / 00:00 640 accesări

Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) Iaşi, totodată şi preşedintele Colegiului Medicilor din România, prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae, a declarat că preluarea unor spitale de către universităţile de medicină este un lucru avantajos atât pentru unităţile de învăţământ, cât şi pentru pacienţi. De altfel, este o cerinţă mai veche a universităţilor. “Este avantajos atât pentru pacient, cât şi pentru învăţământ. Pentru pacient este avantajos pentru că se vor crea centre de excelenţă în care universităţile vor putea investi, acestea având fonduri extrabugetare pentru creşterea calităţii. Vor beneficia de asistenţă medicală performantă. Pentru universităţi, este avantajos pentru că vor avea o bază de cercetare şi de instruire pentru medici şi medicii rezidenţi. Şi până acum spitalele erau obligate să asigure această bază, dar depindea de aprobarea managerului şi a consiliilor judeţene. Acum, managementul se va simplifica”, a explicat medicul. La rândul său, rectorul UMF “Carol Davila”, prof. univ. dr. Ioanel Sinescu, a declarat că trecerea spitalelor reprezintă o probă de încercare, iar instituţiile de învăţământ îşi vor pune mai mult amprenta pe toate segmentele de activitate, pe pregătire, îngrijire medicală, dar mai ales pe cel de cercetare. Universităţile de medicină şi farmacie şi facultăţile de medicină acreditate pot avea în administrare unităţi sanitare cu paturi (spitale) potrivit OUG 2/2014, publicată ieri în „Monitorul Oficial“ şi prezentată de ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.



12