Premierul italian Matteo Renzi anunță noi măsuri de combatere a corupţiei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Premierul italian Matteo Renzi anunță noi măsuri de combatere a corupţiei

Externe 13 Decembrie 2014 / 10:23 246 accesări

Şeful Guvernului italian, Matteo Renzi, a anunţat vineri seară noi măsuri pentru a lupta împotriva corupţiei, după dezvăluirea existenţei unei vaste reţele mafiote la Roma. La finalul unei ședințe de guvern extraordinare, Matteo Renzi a făcut cunoscut în cursul unei conferințe de presă că pedeapsa minimă pentru corupție se va majora de la patru la șase ani de închisoare și că vor fi depuse eforturi pentru recuperarea sumelor primite în mod necuvenit. Această măsură va fi propusă într-o viitoare inițiativă legislativă pentru care premierul s-a arătat dispus să ceară votul de încredere al Parlamentului. În plus, această lege va urmări eliminarea posibilității ca negocierea pedepsei să le permită corupților să scape de închisoare și să restituie numai o parte a sumelor dobândite ilicit. "Corupții vor plăti tot, până la ultimul cent și până la sfârșitul ultimei zile de închisoare", a insistat Matteo Renzi, exprimându-și indignarea că, din totalul celor aproape 50.000 de persoane aflate în penitenciarele din Italia, numai 257 au fost condamnate pentru corupție.

Taguri articol


12