Premierul Victor Ponta: Epava Rostok ne costă 10 milioane de euro

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Hotărâre definitivă şi irevocabilă

Premierul Victor Ponta: Epava Rostok ne costă 10 milioane de euro

Eveniment 14 Mai 2013 / 00:00 818 accesări

Premierul Victor Ponta a anunţat, ieri, că Guvernul trebuie să plătească, pe loc, 10 milioane de euro pentru nava Rostock, scufundată pe canalul navigabil al Dunării, ca urmare a unei hotărâri definitive şi irevocabile. \"Azi mi-a venit hotărârea definitivă, irevocabilă: trebuie să dăm 10 milioane de euro pentru nava Rostock. Eu uitasem de nava Rostock (...) Este o navă care s-a scufundat pe canalul navigabil, a fost scoasă, cu chiu cu vai, de o firmă, nu mai ştiu exact când s-a întâmplat, oricum acum mulţi ani când nu eram eu prim-ministru, dar eu plătesc\", a spus Ponta. El a spus că plata trebuie făcută pe loc şi că va tăia banii respectivi din altă parte, în urma unei discuţii cu ministrul Bugetului.

POVESTE TRAGICĂ CU EPAVE ŞI MORŢI Nava ucraineană Rostock, care avea la bord 5.000 de tone de oţel, a eşuat la mila 31 a canalului Sulina în 2 septembrie 1991, întâmplarea fiind considerată una dintre cele mai mari catastrofe petrecute pe Dunăre. Timp de un an, navigaţia în zonă a fost blocată în totalitate şi a fost nevoie de eforturi immense pentru a face o rută ocolitoare, denumită “Cotu’ dracului”, pe unde circulaţia navelor s-a desfăşurat cu greutate, alte zeci de nave eşuând de-a lungul anilor din cauza lăţimii mici a canalului. Marinarii credeau că epava este blestemată. Autorităţile din zonă au estimat că, din cauza acestei rute ocolitoare, pagubele înregistrate s-au ridicat la câteva zeci de milioane de dolari. Autorităţile române au încercat, începând din noiembrie 2004, în mai multe rânduri, să scoată epava de pe şenalul navigabil, însă operaţiunile au eşuat. La faţa locului au fost aduse cele mai bune utilaje şi echipaje de scafandri, însă, “aluviunile din navă aveau consistenţa betonului (…), iarna a adus geruri şi sloiuri cumplite, iar vara a adus inundaţii de proporţii nemaiîntâlnite de zeci de ani. Nu a lipsit nici… gripa aviară! Dar cele mai cumplite încercări au fost când doi scafandri - unul britanic şi unul american - şi-au pierdut viaţa în timp ce lucrau în adâncuri”, se arată în presa vremii. Ranfluarea navei s-a finalizat, în cele din urmă, în decembrie 2005.

Conform înţelegerii dintre Administraţia Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) şi consorţiul \"Rostock Remover\", rămăşiţele epavei trebuiau înlăturate cel târziu la 1 iulie 2005. Consorţiul mulţinational nu a reuşit să scoată însă nava Rostock decât în ianuarie 2006. Considerând că în perioada 1 iulie 2005 - 1 ianuarie 2006 a efectuat lucrări ce depăşesc bugetul contractului, \"Rostock Remover\" a cerut AFDJ şi, implicit, României achitarea unor despăgubiri de 7,5 milioan de euro. \"Rostock Remover\" a înaintat o acţiune de mediere la Curtea Internaţională de Arbitraj.



12