Rugămintea personajelor din "Maria, Mirabela" de a opri timpul a rămas doar un ecou lăsînd în urmă o carieră îndelungată, ce a marcat colaborări de mare însemnătate cu Emil Loteanu sau Ion Popescu Gopo. "Regizorii adevăraţi care îşi respectă meseria, care cunosc bine acestă meserie gîndesc imaginea în funcţie de muzică. Pe platoul de filmare răsună muzica; ea dă inspiraţie şi tonalitate cadrelor", ne-a mărturisit Eugen Doga, care a compus coloanele sonore ale celor mai importante producţii din filmografia lui Emil Loteanu. Efervescenţa acestor colaborări s-a tradus în popularitatea în timp a producţiilor realizate, în ciuda obstacolelor cu iz doctrinar sau financiar interpuse în calea talentului. Naivitatea de a merge împotriva curentului, entuziasmul tinereţii şi a certitudinilor, chiar şi neîmpărtăşite de factori de decizie, au făcut posibile capodopere în vremuri potrivnice libertăţii de expresie. Trecerea timpului nu trebuie echivalată însă cu ignoranţa şi lipsa de respect pentru un capitol important pentru lumea artistică românească, încă marginalizată în cumul de preocupări din viaţa românilor. Restabilirea valorilor la locul de cinste pe care îl merită se dovedeşte a fi un proces mult prea sinuos, îngreunat de false coordonate, de tendinţe aleatorii cărora li se acordă prea multă atenţie. Prima ediţie a Festivalului Internaţional al Producătorilor de Film Independenţi acordă Premiul de Excelenţă unei personalităţi a filmului românesc, un pas spre unificarea spaţiului lingvistic şi etnografic de pe ambele maluri ale Prutului.

Vă aflaţi pentru prima dată la Constanţa?

Nu, sînt pentru a doua oară. Între prima şi a doua mea vizită s-au produs multe schimbări spre bine, desigur. Prima dată m-am aflat aici în anul 1980, în urmă cu aproape un sfert de veac. Există multe lucruri noi, străzi, blocuri şi chiar şi clădire vechi sînt renovate frumos. Am fost de la început impresionat de oraş şi prima impresie rămîne cea mai sinceră.

Există o atmosferă creativă aici la Constanţa?

Aştept cu bucurie această întîlnire de aici cu cineaştii; ei sînt o componentă importantă în activitatea mea de compozitor, fiindcă nici nu-mi închipui cum aş putea exista eu ca şi creator fără aceste vizite pe le fac festivalurilor de film. Eu absorb tot ceea ce este în jurul meu, zîmbete, sunete, cuvinte. Mă impregnez de tot ceea ce este pozitiv şi mă abat de la ceea ce este neplăcut.

Vă inspiră toate aceste impresii şi emoţii?

Nu tot timpul mă simt inspirat. Deseori sînt disperat cînd văd ce se întîmplă în România în ceea ce mă priveşte. Lumea de aici nu mă cunoaşte şi nu este prima dată cînd sesizez acest lucru. Şi nu înţeleg de ce. Magazinele de muzică sînt pline de americanisme şi rusisme, în continuare. De cele mai multe ori nu se ascultă muzică bună. Şi mă exasperează atitudinea aceasta antinaţională atît de implantată aici, care înlătură tot ceea ce ar trebui să ne unească.

Nu ne confruntăm oare cu o criză de identitate?

Este nu numai o pierdere de identitate, este o luptă cu identitatea naţională. Marele poet rus Chirilov are o fabulă intitulată "Ştiuca, lebăda şi racul", o metaforă potrivită pentru această stare de fapt. Eu aş vrea să revin la marea familie de etnogeneză românească, care porneşte de aici. Cine este acest dirijor universal care şi-a asumat această misiune de a stopa reunificarea de destine româneşti. Cred cu tărie că acest festival este un prim pas spre a repara o mare nedreptate. Muzica mea nu îmi aparţine; e drept scriu pentru mine, dar doar în postură de ascultător. Am scris muzică pentru trei balete. Eu sînt originar din Transnistria, iar în opera mea "Luceafărul" nu putea să apară acest melos românesc dacă nu era specific şi acelei regiuni, dacă nu îmi curgea în vene sînge românesc. Şi nu este o modă de ieri, de alaltăieri, ci o realitate conturată de secole. Aş vrea să-l cunosc pe cel care şi-a asumat această misiune de a nega acest adevăr genealogic şi nu mă refer numai la istorie. Aş dori ca acest festival să fie un punct de pornire pentru noi colaborări, care au început încă de vremea lui Ion Popescu Gopo cu filmul "Maria, Mirabela". Un film proiectat cu succes în toate colţurile lumii, multipremiat. Din păcate, Ion Popescu Gopo a plecat dintre noi cu mult prea devreme şi nu a mai putut duce la capăt tot ceea ce ne plănuisem noi. Şi dacă mai lăsăm alţi 20 de ani să treacă peste aceste proiecte vom ajunge iar la fabula "Ştiuca, lebăda şi racul". Am venit aici la Constanţa cu această speranţă. Mă bucură şi m-a uimit că mi-au luat în considerare întreaga activitate pentru premiul care mi se acordă. Eu mă gîndesc la viitor şi sper ca această festivitate a filmului românesc să nu fie un caz excepţional.

Ce ar trebui să cunoască publicul constănţean despre dumneavoastră?

Elementar, CD-urile mele. Doar la Timişoara se mai pune în scenă musicalul "Şatra", dar această compoziţie nu mă reprezintă în totalitate. Eu nu sînt ţigan. "Şatra" este doar o secvenţă din activitatea mea de compozitor. Bine însă că şi astfel muzica mea ajunge la public. Îmi aduc aminte cu nostalgie că pe vremea acelui cutremur îngrozitor, "Şatra" a avut nu numai o datorie artistică, dar şi umanitară. În momentele acelea de doliu, de mare tristeţe şi disperare, mii de oameni stătau la rînd să poată vedea filmul la cinematograful "Patria" din Bucureşti. Sînt legături indestructibile pe care nu le poţi nega şi mi-aş dori ca acestea să nu rămînă doar amintiri, ci ecouri şi puncte de stabilitate pentru alte generaţii, pentru alte răsărituri de inspiraţie pe scenă, pe paginile ziarelor sau pe feţele oamenilor. Eu scriu muzică frumoasă, sînt talentat şi nu mă laud. De rău sîntem sătui, iar în muzica mea am căutat să echilibrez acest dezacord şi intenţionat caut note frumoase, caut lume frumoasă în acestă lume, caut energii pozitive care să emane lucruri constructive, caut ceea ce ne uneşte, adică o armonie. Caut camertonul sufletului meu şi nu totul se învîrteşte în jurul banilor.

Premiul care i se acordă compozitorului Eugen Doga nu este o simplă mondenitate, ci o misiune de a restabili valori ale lumii artistice româneşti pe piedestalul care le-a fost refuzat fie într-o perioadă în care estetica se subordona directivelor de partid, fie de o libertate prost înţeleasă în care hazardul şi mediocritatea au făcut front comun. Acest premiu denotă şi maturizarea unei societăţi, care este pregătită să îşi recunoască filonul de inspiraţie şi să-l răsplătească.