Preşedintele, demis cu 50%+1 din voturile participanţilor la referendum

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Preşedintele, demis cu 50%+1 din voturile participanţilor la referendum

Eveniment 04 Mai 2007 / 00:00 685 accesări

Curtea Constituţională (CC) a respins, ieri, sesizarea PD privind modificările Parlamentului la Legea referendumului, astfel că preşedintele poate fi demis cu majoritatea voturilor participanţilor la referendum, nemaifiind necesară prezenţa la urne a majorităţii electorilor. Prin decizia de ieri, magistraţii Curţii au stabilit că este constituţională simplificarea procedurii de demitere a preşedintelui ţării. Decizia este definitivă şi general obligatorie, se comunică preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Prin urmare, referendumul pentru demiterea preşedintelui este valabil indiferent de numărul persoanelor care se prezintă la urne, iar şeful statului este demis dacă cel puţin jumătate plus unu din cei care votează se pronunţă în favoarea demiterii. Această modificare la Legea referendumului, reclamată de PD la CC, a fost făcută în 21 martie, deputaţii aprobînd-o cu 198 voturi "pentru", 46 "împotrivă" şi 2 abţineri. Amendamentul de modificare iniţiat de PSD reprezintă o derogare de la art. 5, care stabileşte condiţiile de valabilitate ale unui referendum şi unde se precizează că, pentru a fi valabil, trebuie să fie prezenţi jumătate plus unu din numărul total de alegători. Decizia de ieri a Curţii este cea de-a treia luată în urma sesizărilor PD privind neconstituţionalitatea unor texte din Legea referendumului, celelalte două anterioare fiind favorabile democraţilor.



12