Prima fază a “Rablei”, sub aşteptări

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Prima fază a “Rablei”, sub aşteptări

Eveniment 26 Mai 2009 / 00:00 667 accesări

Aproape 11.000 din cele 20.000 de maşini disponibile în prima fază a programului Rabla din 2009 fuseseră vîndute pînă vineri, cu o săptămînă înainte de încheierea primei faze, conform unei statistici a Administraţiei Fondului de Mediu (AFM). Peste jumătate din cele 10.948 de maşini vîndute pînă vineri, respectiv 5.193, au fost produse de Dacia. Pe locul al doilea între opţiunile românilor pentru „Rable”, s-au situat mărcile Renault şi Nissan, care au vîndut împreună 1.040. În top urmează Skoda, cu 857 de maşini vîndute, după care Ford, Opel şi Hyundai, cu puţin peste 600 de maşini fiecare. Niciunul dintre românii înscrişi în acest program, nu a cumpărat vreo maşină Audi. Firma Lada a reuşit să vîndă o singură maşină, Honda – două, iar Mazda doar şase unităţi. Statistica oferită ieri de AFM, era valabilă la sfîrşitul zilei de vineri, cu o săptămînă înainte de închiderea primei etape a ediţiei 2009 a programului Rabla. Ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, declara, pe 8 mai, că prima de casare în programul Rabla nu va creşte, indiferent de vînzări. “Prima de casare nu va creşte. Va rămîne 3.800 de lei”, a spus ministrul Nemirschi. La 30 aprilie fuseseră vîndute doar puţin peste 7.000 din cele 20.000 de maşini disponibile în prima fază a programului. “Este o problemă şi căutăm soluţii. Discutăm cu Ministerul Finanţelor să vedem cum putem să facem acest program să funcţioneze, în 2009, în parametrii stabiliţi pentru 2009. Nu vom modifica prima de casare. Ne-am propus ca, în 2009, să scoatem din uz 60.000 de rable care poluează şi căutăm soluţii”, afirma Nemirschi. Amintim că numărul total de locuri în ediţia din 2009 a programului de înlocuire a parcului auto naţional, cunoscut sub numele de “Rabla”, a fost crescut la 60.000, faţă de 40.000 în 2008. Şi prima de casare primită de cei care îşi dau la fier vechi maşina a fost majorată la 3.800 de lei pe unitate, comparativ cu 3.000 de lei în 2008. Astfel, fondurile totale alocate pentru programul de înnoire a parcului auto în 2009 vor fi de 228 de milioane de lei, conform ordonanţei de Guvern privind reluarea programului. O altă noutate a ediţiei 2009 este aceea că în program vor putea intra maşinile mai vechi de zece ani după ce, pînă în acest an, erau casate doar maşini de 12 ani vechime sau mai mult contra primei de la stat. Pentru a nu se repeta situaţia din 2008, atunci cînd aproape un sfert din maşinile înscrise în program nu au fost vîndute, ministrul Nemirschi a împărţit ediţia din 2009 în trei faze egale, fiecare dintre ele oferind, în funcţie de cereri, cîte 20.000 de maşini dealer-ilor declaraţi eligibili. “Cine nu reuşeşte să vîndă în prima parte a programului maşinile pe care le-a cerut, nu mai intră în fazele următoare ale programului”, declara ministrul Nemirschi.



12