Primele fotografii cu Harper Beckham

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Primele fotografii cu Harper Beckham

Monden 19 Iulie 2011 / 00:00 483 accesări

O primă fotografie cu Harper Seven, fetiţa cuplului Beckham, a fost postată de Victoria Beckham pe platforma de microblogging Twitter. Fotografia în care apare David Beckham ţinând-o în braţe pe Harper Seven este însoţită de un scurt comentariu: ”Fetiţa lui tata!”.

La începutul acestei săptămâni, David a declarat că se străduieşte să devină mult mai tandru cu fetiţa cuplului, după cei trei fii pe care îi are cu soţia lui. Astfel, în prima fotografie cu Harper Seven, fotbalistul apare foarte afectuos cu fetiţa sa, în timp ce o leagănă. Fotografia îl surprinde pe David Beckham în timp ce o atinge uşor cu nasul pe fetiţă, care este învelită într-o păturică şi poartă pe cap o căciuliţă. David i-a întors favoarea Victoriei, postând, la rândul lui, pe Facebook, o fotografie în care apare Victoria împreună cu fetiţa. Fotografia de pe contul de Facebook al lui David Beckham este însoţită de comentariul: ”Am făcut această fotografie celor două fete ale mele, în timp ce dormeau”. Fotografia o surprinde pe Victoria cu Harper la pieptul său, în timp ce mama şi fetiţa se odihnesc.

Sâmbătă, David Beckham şi-a exprimat fericirea pentru venirea pe lume a fetiţei lui, apărând pe terenul de fotbal cu o pereche de pantofi de sport pe care avea imprimat cu culoarea roz numele acesteia, alături de numele celorlalţi trei copii ai lui, Brooklyn, Romeo şi Cruz. Acesta a fost surprins purtând această încălţăminte la meciul amical disputat de echipele de fotbal LA Galaxy şi Real Madrid.

Taguri articol


12