Primele transferuri ale iernii la Săgeata

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga 1

Primele transferuri ale iernii la Săgeata

Sport 27 Decembrie 2013 / 00:00 1144 accesări

Instalat pe banca tehnică a celor de la Săgeata Năvodari la finalul primei părţi a sezonului Ligii 1, antrenorul Cătălin Anghel a declarat că gruparea de pe litoral are nevoie de câteva întăriri pentru a rezista în lupta pentru menţinerea în prima ligă. Oficialii năvodăreni s-au mişcat rapid şi, în ultimele zile din 2013, au reuşit să facă primele achiziţii. Astfel, gruparea de pe litoral l-a transferat pe Valentin Bărbulescu, ultima oară la CSM Rm. Vâlcea, formaţie clasată pe locul secund în Seria a 2-a a Ligii a II-a şi aflată în luptă pentru promovare. În vârstă de 28 de ani, mijlocaşul central a mai evoluat pe parcursul carierei sale la Concordia Chiajna, Petrolul Ploieşti, ACS Berceni şi Metalul Reşiţa. Venit din postura de jucător liber de contract, Bărbulescu reprezintă o variantă pentru linia de mijloc, unde senegalezul Ousmane N’Doye şi Apostol Muzac au avut prestaţii neconvingătoare, primul pierzând din această cauză atât postul de titular, cât şi banderola de căpitan. De asemenea, a fost adus şi Silviu Pană, tot un mijlocaş central, dar cu un profil mai ofensiv. În vârstă de 22 de ani, fostul jucător al Concordiei Chiajna era liber de contract. Cei doi jucători se vor prezenta la reunirea echipei dobrogene, care va avea loc la 8 ianuarie 2014.

„Vom aduce doar jucători liberi de contract, pentru că nu ne permitem transferuri costisitoare. Probabil că vor pleca patru dintre componenţii actualului lot, dar îi vom anunţa la reunirea echipei”, a spus managerul general al năvodărenilor, Aurelian Băbuţan.

În acelaşi timp, mai mulţi jucători din lotul năvodărean sunt curtaţi de alte echipe, principalele ţinte fiind doi internaţionali: atacantul Mihai Roman II şi fundaşul dreapta Andrei Peteleu. Primul a avut un sezon bun, reuşind să înscrie goluri importante pentru Săgeata Năvodari, ceea ce l-a adus în atenţia lui Dinamo Bucureşti, dar şi a celor de la CS Universitatea Craiova. Adus sub formă de împrumut la Năvodari, atacantul în vârstă de 21 de ani ar putea ajunge în Ştefan cel Mare chiar în această iarnă. Şi fundaşul dreapta Peteleu, venit de la FCM Tg. Mureş în această vară, se numără printre remarcaţii primei părţi a campionatului, existând chiar un interes din partea campioanei Steaua Bucureşti. Alţi doi jucători de bază, fundaşul Ionuţ Filip şi mijlocaşul Marius Tigoianu, sunt doriţi de CSMS Iaşi, formaţia din Seria 1 a Ligii a II-a, care are drept obiectiv promovarea în prima ligă.



12