Principalul candidat al opoziţiei din Belarus, condamnat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Principalul candidat al opoziţiei din Belarus, condamnat

Externe 16 Mai 2011 / 00:00 632 accesări

Andrei Sannikov, principalul candidat al opoziţiei belaruse la scrutinul prezidenţial din luna decembrie, a fost condamnat sâmbătă la cinci ani de închisoare, pentru provocarea de tulburări în masă după alegerile câştigate de Aleksandr Lukaşenko. În acelaşi proces, alţi trei militanţi ai opoziţiei au fost condamnaţi la câte trei ani de închisoare, iar un al patrulea, la trei ani şi jumătate de închisoare. Andrei Sannikov şi trei dintre ceilalţi acuzaţi urmează să ispăşească pedeapsa într-o colonie penitenciară.

Parchetul ceruse vineri condamnarea la şapte ani de închisoare a lui Andrei Sannikov, de 57 de ani, judecat începând din 27 aprilie pentru organizarea de tulburări în masă, deoarece a cerut organizarea unei manifestaţii în seara scrutinului. Demonstraţia, marcată de incidente, a fost dispersată în forţă de poliţie, care a reţinut peste 600 de persoane, inclusiv pe principalii candidaţi ai opoziţiei la alegerile prezidenţiale. Reprimarea manifestaţiei a fost denunţată de SUA şi UE, care au impus sancţiuni împotriva regimului Lukaşenko. Conform cifrelor oficiale, acesta a câştigat alegerile cu aproape 80% din voturi, în timp ce Andrei Sannikov a obţinut numai 2,43%.

Andrei Sannikov este primul fost candidat condamnat pentru incidentele din seara alegerilor, iar procesul altor patru lideri ai opoziţiei, Nikolai Statkevici, Dmitri Ouss, Vladimir Nekliaiev şi Vitali Rimaşevski, este în curs de desfăşurare. Ales Mihalevici, şi el fost candidat la prezidenţiale, a fugit din ţară şi a obţinut azil politic în Cehia. Andrei Sannikov a respins toate acuzaţiile, denunţând răzbunarea politică împotriva unui candidat la prezidenţiale care era un concurent real pentru Lukaşenko. Soţia lui Sannikov, ziarista Irina Khalip de la ziarul rusesc de opoziţie „Novaia Gazeta”, este şi ea judecată, într-un alt proces, pentru participarea la manifestaţie. Parchetul a cerut condamnarea ei la doi ani de închisoare cu suspendare, iar verdictul este aşteptat luni. Consemnată la domiciliu şi păzită de agenţi KGB, femeia nu a fost prezentă la tribunal când a fost pronunţată condamnarea soţului ei. Andrei Sannikov este fost ministru adjunct al Afacerilor Externe între 1995 - 1996 şi a lucrat la secretariatul ONU de la New York, dar şi pentru companii petroliere în Pakistan şi în Egipt. Este şi fondatorul celui mai popular site al opoziţiei din Belarus (charter97.org).



12