Prinţul Harry are acordul bunicii pentru a reveni în Afganistan

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Prinţul Harry are acordul bunicii pentru a reveni în Afganistan

Monden 10 August 2011 / 00:00 370 accesări

Al treilea succesor la tronul britanic, prinţul Harry, susţine că regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii sprijină revenirea sa în Afganistan şi că înţelege mai bine ca oricine datoria de a-ţi servi ţara. Acesta va reveni, cel mai probabil, anul viitor în Afganistan, în cadrul serviciului militar activ, după finalizarea instruirii sale ca pilot de elicopter Apache. În 2008, prinţul Harry a activat în provincia Helmand din Afganistan, în cadrul infanteriei, însă şederea sa a fost întreruptă după zece săptămâni, când o revistă australiană a încălcat înţelegerea ca presa să nu dezvăluie locul în care se află prinţul. Au existat temeri că prezenţa prinţului în Afganistan ar putea spori riscul pentru alţi militari, deoarece ar deveni o ţintă prioritară pentru insurgenţii Taliban.

Întrebat dacă familia ar fi îngrijorată în legătură cu întoarcerea sa în prima linie, prinţul Harry a declarat: ”Vor fi îngrijoraţi la fel ca orice altă familie. Însă bunica mea, mai mult ca oricine, deoarece, până la urmă, ea este regina şi înţelege mai bine decât oricine că îmi servesc ţara, că asta este ceea ce am ales să fac, că asta este ceea ce William a ales să facă, de asemenea şi că asta vom continua să facem”, a declarat prinţul Harry, în vârstă de 26 de ani. El este pilot în cadrul Royal Air Force (RAF) la o bază din Anglesey. Prinţul Harry a mai spus că atât el, cât şi fratele său împărtăşesc simţul datoriei. Prinţul Harry a făcut aceste declaraţii pentru BBC, în timpul recentei sale expediţii în Arctica. Călătoria sa în scopuri caritabile spre Polul Nord, cu un grup de militari infirmi, va face subiectul unui documentar ce va fi transmis la sfârşitul acestei luni.

Taguri articol


12