Proiect de cooperare transfrontalieră la Năvodari

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Proiect de cooperare transfrontalieră la Năvodari

Administrație 29 Septembrie 2007 / 00:00 593 accesări

Administraţia locală din Năvodari a primit aprobare pentru punerea în aplicare a unui proiect de colaborare transfrontalieră, în parteneriat cu administraţia locală din localitatea Kavarna, din Bulgaria. Potrivit spuselor primarului oraşului Năvodari, Tudorel Calapod, scopul principal al proiectului este instruirea funcţionarilor publici din cele două administraţii. Valoarea totală a proiectului este de 55 000 de euro, 10% dintre aceştia reprezentînd cofinanţare locală. Durata proiectului este de 11 luni şi va consta în desfăşurarea a patru seminarii, cîte două în fiecare ţară. Pentru buna desfăşurare a acestui proiect, pînă la jumătatea lunii octombrie, este necesară deschiderea, la Năvodari, a unui birou al cooperării transfrontaliere. “Subiectele principale ale celor patru seminarii au în vedere adaptarea organizaţională a autorităţii publice locale la cerinţele Uniunii Europene, managementul de proiect şi instrumentele structurale de dezvoltare, comunicarea funcţionarilor publici cu cetăţenii şi etica în combaterea corupţiei în autoritatea locală“, a declarat Calapod. El a mai spus că, la aceste seminarii, vor participa 80 de funcţionari publici din Năvodari şi 30 din Kavarna. Scopul principal al programului este realizarea cît mai multor proiecte comune. “Ne dorim să extindem proiectele pe axa de sănătate, turism şi învăţămînt. Ne-am propus să atragem fonduri europene pentru a derula un proiect comun privind construirea unei policlinici medicale. În cadrul acestui proiect intenţionăm să facem schimb şi de specialişti. Ne-am mai gîndit şi la construirea unor mini-terenuri de sport la care să participăm şi noi cu fonduri între 10 mii şi 15 mii de euro. Se pot face multe lucruri, Uniunea Europeană agreînd în mod special proiectele de colaborare transfrontalieră“, a mai spus Calapod.



12