Proiect de promovare a turismului istoric

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Altceva

Proiect de promovare a turismului istoric

Justiție 06 Februarie 2014 / 00:00 1062 accesări

O iniţiativă interesantă a doi jurnalişti, Valentin Coman şi Cristian Cealera, şi a unui manager de agenţie de turism, Cristian Bărhălescu, s-a lansat, ieri, la Constanţa. Este vorba de inaugurarea platformei online (www.black-sea.travel) a proiectului de istorie şi turism numit „Black Sea Tales”, care îşi propune să promoveze poveştile Dobrogei şi ale civilizaţiilor de la Marea Neagră. În primă instanţă se vor prezenta, pe platforma online, locuri cu o semnificaţie aparte, situri arheologice, dar şi monumente istorice, după care, în primăvară, se va face o primă serie de aproximativ 50 de filme documentare de televiziune. Potrivit iniţiatorilor proiectului, acesta are ca scop principal informarea şi documentarea turiştilor. „Constanţa va fi punctul de plecare, pentru că este un loc încărcat de istorie, legende şi poveşti pe care este bine să le cunoaştem. Este momentul să le comunicăm şi altora aceste poveşti, astfel încât să le generăm interes pentru judeţul Constanţa, pentru zona Mării Negre, ca destinaţie turistică”, a declarat Cristian Bărhălescu, manager al ICAR Tours. El a precizat că, încet-încet, pe marginea acestor legende - aşa cum grecii, bazându-se pe Legendele Olimpului, şi-au transformat ţara într-o destinaţie turistică fabuloasă - vor încerca, pentru început, să îi determine pe constănţeni să viziteze localităţi necunoscute pentru ei, dar de care sunt legate legende, obiective turistice, care pot genera satisfacţie din punctul de vedere al turistului. Potrivit lui Bărhălescu, prin acest proiect se urmăreşte şi dezvoltarea comunităţilor locale care nu au deschidere către turism să devină destinaţii turistice. În judeţul Constanţa există 700 de monumente istorice, dintre care, din păcate, foarte puţine sunt cunoscute de constănţeni şi turişti. „Vrem să le arătăm şi să le oferim turiştilor, mai ales celor care au copii, şi alte alternative în zonă, nu doar nisip şi plajă”, a spus Bărhălescu.



12