Promovarea turismului lăsată în grija Institutului de Comerț Exterior, o măsură absurdă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Patronatele protestează

Promovarea turismului lăsată în grija Institutului de Comerț Exterior, o măsură absurdă

Justiție 22 Decembrie 2014 / 00:00 753 accesări

Patronatele din turism cer Guvernului să renunțe la decizia prin care promovarea României trece de la ANT la nou-înființatul Institut Român de Comerț Exterior, considerând că măsura este absurdă, decapitează turismul, creează haos şi arată lipsa de considerație a statului faţă de acest sector. „Nu văd de ce un institut de comerț ar trebui să se ocupe de promovarea turismului. Promovarea ar trebui făcută de o instituție care să cunoască bine background-ul industriei şi piaţa. Cum să dai această promovare unora care habar nu au să o facă?", a declarat Radu Enache, preşedintele Federației Industriei Hoteliere din România (FIHR) şi unul dintre cei mai mari hotelieri din țară.

Reamintim că Guvernul a decis joi să înfiinţeze Institutul Român de Comerţ Exterior, care preia atribuţiile şi personalul din domeniu de la Departamentul de comerţ exterior şi relaţii internaţionale din ministerul Economiei, dar şi activităţile de promovare a turismului de la Autoritatea Naţională pentru Turism, aceasta din urmă, care se ocupa de promovarea României, rămânând să se ocupe doar de autorizarea şi controlul structurilor de cazare. „Această decizie arată interesul scăzut care este acordat acestei industrii. Guvernul a luat recent o măsură bună, reducând TVA pentru alimentația în turism, dar acum face o mare greşeală. Astfel de atitudini față de turism explică ponderea mică în PIB a acestui domeniu”, a mai spus Enache. Reprezentanții industriei de turism cred că transferarea promovării turismului către o organizație care are un obiect de activitate foarte larg, fără păstrarea identității unei structuri cu specializarea strictă în domeniul marketingului şi comunicării pentru turism, este un semnal total greşit pentru industrie şi pentru partenerii străini şi o decizie "în flagrantă contradicție" cu tendințele europene şi mondiale referitoare la organizarea activităților de promovare a turismului.

Şi reprezentantul Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), vicepreşedintele Alin Burcea, crede că mutarea promovării la Institutul de Comerț Exterior nu va fi benefică pentru turism. „De la solicitarea patronatelor de a avea un minister sau un departament unitar pentru turism, de la ideea că Organizația Română pentru Turism - un parteneriat public-privat - este cea mai bună formulă pentru promovare, am ajuns la o formulă de neînțeles, cu rezultate improbabile! Noi, patronatele, cu cine discutăm de acum încolo? Probabil că, în viitor, cu nimeni! Avem ministere pentru românii de pretutindeni, avem SGG cu rang de ministru, dar această ramură importantă a economiei naționale, turismul, este lipită ba la un minister, ba la altul! Asta se înțelege prin schimbare?”, a spus Burcea. El crede că, dacă promovarea turismului va rămâne în formula adoptată joi, activitatea va fi una haotică.

Taguri articol


12