Propunerea de eliberare condiţionată a lui Adrian Năstase, judecată în 9 septembrie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Propunerea de eliberare condiţionată a lui Adrian Năstase, judecată în 9 septembrie

Eveniment 07 Iulie 2014 / 14:52 169 accesări

Propunerea de eliberare condiţionată a lui Adrian Năstase, după executarea unei treimi din pedeapsa de patru ani şi şase luni de închisoare, va fi judecată în 9 septembrie, de Judecătoria Sectorului 4. Membrii comisiei de la Penitenciarul Jilava au stabilit, în 3 iulie, că Adrian Năstase poate fi propus pentru liberare condiţionată, întrucât îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege. Dosarul cu concluzia comisiei a fost transmis Judecătoriei Sectorului 4, care a stabilit să judece cauza în 9 septembrie. Avocatul lui Adrian Năstase, Ion Cazacu, a declarat că va fi analizată posibilitatea formulării unei cereri de preschimbare a termenului de judecată a acestui dosar. Surse din Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) au declarat că Adrian Năstase a intrat automat în atenția comisiei de la Penitenciarul Jilava, întrucât întrunește condițiile necesare eliberării condiționate. Avocatul Ion Cazacu declarat că membrii comisiei de la penitenciar au analizat cât anume din pedeapsă s-a executat şi dacă, prin activitatea depusă în penitenciar sau prin comportamentul de acolo, fostul premier poate beneficia de eliberarea condiţionată.

Taguri articol


12