Propuneri pentru modificarea statutului soldaţilor voluntari

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Propuneri pentru modificarea statutului soldaţilor voluntari

Politică 05 Octombrie 2009 / 00:00 456 accesări

Specialiştii Ministerului Apărării au înaintat mai multe propuneri pentru modificarea Legii 384 din 2006, privind Statutul Soldaţilor şi Gradaţilor Voluntari (SGV). Reprezentanţii ministerului spun că experţii din cadrul instituţiei propun încadrarea activităţii desfăşurate de soldaţii şi gradaţii voluntari la condiţii deosebite şi speciale de muncă, precum şi reducerea corespunzătoare a vîrstelor standard de pensionare prevăzute de lege. O altă propunere este posibilitatea încadrării soldaţilor şi gradaţilor voluntari într-un grad de invaliditate pe baza hotărîrii comisiilor de expertiză medico-militară. De asemenea, a fost propusă modificarea legii astfel încît să fie suportate cheltuielile pentru examinarea medicală a tinerilor care optează pentru cariera de militar voluntar de la bugetele instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale. Iniţiativa ministerului a venit la o săptămînă după ce zece soldaţi şi gradaţi voluntari din Cluj au dat în judecată Ministerul Apărării, solicitînd instanţei, printre altele, să le fie acordat salariu compensatoriu la încetarea, din motive neimputabile, a contractului, iar alţi aproximativ 60 ameninţă cu un demers similar la Bucureşti. Semnatarii arată că, potrivit articolului 35, alineatul 2, din Legea 384/2006, la împlinirea vîrstei de 40 de ani, contractele de muncă ale gradaţilor voluntari încetează automat, din motive care nu le sînt imputabile. Reclamanţii au adus la cunoştinţa instanţei că li s-a comunicat preavizul pentru desfacerea contractului de angajare potrivit Codului muncii. Din cei aproximativ 75.000 de militari din armata română, în prezent, 20.000 sînt soldaţi şi gradaţi voluntari.



12