Protocol pentru formarea elevilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Universitatea „Ovidius” şi Colegiul „Mircea”

Protocol pentru formarea elevilor

Social 02 Noiembrie 2012 / 00:00 445 accesări

Pe lângă disciplinele şcolare predate în unităţile de învăţământ, pentru formarea elevilor este nevoie şi de cultură, domeniu cu care, din păcate, tot mai puţini tineri intră în contact. Pentru a reintroduce cultura în viaţa elevilor constănţeni şi a-i ajuta să se dezvolte armonios, ieri, rectorul Universităţii „Ovidius” din Constanţa, prof. univ. dr. Tiberius Epure, şi directorul adjunct al Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân” (CNMB), prof. Gheorghe Moraru, au semnat un protocol de colaborare între cele două instituţii. Protocolul are ca scop colaborarea în vederea derulării celei de-a V-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Elevi „Aplauze”, organizat de CNMB. Festivalul „Aplauze” s-a bucurat, la ediţiile trecute, de o participare numeroasă din partea elevilor din ţară, dar nu numai, fiind unul dintre principalele evenimente culturale dedicate mediului preuniversitar. Prin documentul semnat, cei doi parteneri recunosc importanţa antrenării elevilor în activităţi extraşcolare ce le permite un cadru mai puţin formal de educaţie. „Aceste acţiuni cultivă gustul elevilor pentru frumos, pentru calitate şi le insuflă dragostea pentru cultură, mai ales în contextul actual în care informaţia la care au acces direct (prin mass media, internet) este una bazată pe senzaţional, violenţă şi non-valoare”, a declarat directorul adjunct al CNMB. Cele două părţi semnatare ale protocolului au convenit să colaboreze pe bază de parteneriat activ pe multiple planuri de interes în domeniul cultural artistic. Universitatea „Ovidius” a încheiat, în ultima perioadă, numeroase protocoale de colaborare cu diferite instituţii din Constanţa. „De această dată ne-am îndreptat atenţia către unul din cele mai importante licee, nu numai din Constanţa, ci şi din ţară, cu o activitate bogată şi rezultate pe măsură. Promovarea culturii de calitate, accesul la dramaturgia naţională şi internaţională, dezvoltarea simţului artistic, cultivarea gustului pentru frumos sunt doar câteva dintre obiectivele acestui festival care ne-au îndemnat să acordăm sprijin în materializarea lui şi la ediţia viitoare”, a declarat rectorul Universităţii „Ovidius”.

Taguri articol


12