„Puişorii” de la Grădiniţa nr. 6 au celebrat Ziua Eroilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Puişorii” de la Grădiniţa nr. 6 au celebrat Ziua Eroilor

Justiție 29 Mai 2009 / 00:00 13496 accesări

Parcul din Tomis II a fost, ieri dimineaţă, spaţiul bucuriei şi al zîmbetelor. 44 de prichindei de la Grădiniţa nr. 6 s-au aflat în parc pentru a depune flori la Monumentul Eroilor şi pentru a împărţi pachete pensionarilor ieşiţi la aer. „Am adus cozonac, ouă roşii şi mere şi le-am dăruit bătrînilor. Nu ştiu dacă o să le mănînce, că e tîrziu, şi la prînz se mănîncă ciorbă”, a explicat unul dintre prichindei. Condusă de educatoarea Monica Hîncu, grupa „Puişorilor” a depus bucheţele de flori pe treptele monumentului şi au păstrat un moment de reculegere în onoarea eroilor căzuţi pentru libertate. Apoi, şi-au îndreptat atenţia spre spaţiul liber, numai bun de joacă şi alergătură, al parcului. Mîndri că au făcut un gest frumos, în atenţia şi zîmbetele tuturor adulţilor, prichindeii s-au încolonat şi s-au îndreptat cuminţi spre Grădiniţă, aşteptaţi de directorul unităţii de învăţămînt, Leontina Foarfecă, care i-a lăudat pentru gestul lor şi i-a îndemnat să nu uite niciodată semnificaţia istorică a acestui monument.



Ştiri recomandate

12