Puţanu şi Iancu, marile câştiguri ale Viitorului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Puţanu şi Iancu, marile câştiguri ale Viitorului

Sport 10 Mai 2012 / 00:00 1765 accesări

Într-o echipă în care se regăsesc mulţi jucători cu experienţă în primul eşalon, precum Nicolae Dică, Mihai Onicaş, Vasilică Cristocea sau Valentin Simion, încep să-şi facă tot mai des simţită prezenţa şi doi juniori: Ionuţ Puţanu şi Gabriel Iancu. Cei doi nu mai sunt doar parte dintr-un simplu proiect de promovare a tinerilor în prima echipă ci devin certitudini cu fiecare etapă care trece. Internaţionali de juniori, Puţanu (18 ani) şi Ţîru (18 ani) sunt dovada că valoarea nu aşteaptă trecerea anilor, iar motivaţia şi dorinţa de a urca rapid pe scara evoluţiei i-au propulsat în primul “11“ al unei echipe care conduce în Seria 1 a Ligii a II-a la fotbal după disputarea primelor 25 de etape.

„O mândrie şi o responsabilitate în acelaşi timp, dar şi o experienţă foarte mare pe care o câştig. Au fost puţine emoţii la început, dar băieţii m-au primit bine, m-au încurajat şi mi-a fost mai uşor. Meciurile internaţionale, printre care şi cele de la Talent Cup mi-au oferit mult mai multă încredere“, consideră tânărul fundaşul central al Viitorului. Dacă evoluţiile lui Puţanu, gălăţean la origine, au oferit siguranţă într-un compartiment care se mândreşte că nu a încasat decât 16 goluri în 25 de meciuri (cea mai bună apărare dintre toate cele 32 de echipe ale ligii secunde), Gabriel Iancu a înscris trei dintre cele mai importante goluri ale Viitorului în retur. Mijlocaş de creaţie, stângaci, cu multă fantezie şi simţ al porţii, dar şi cu execuţii încântătoare (n.r. - golul din partida de la Mangalia), Iancu a semnat reuşita din meciul cu Poli Iaşi şi apoi primul gol al disputei de la Brăila, în urma cărora Viitorul a obţinut patru puncte. De remarcat că cele trei goluri ale lui Iancu au fost reuşite în moduri diferite: la Mangalia cu piciorul stâng, la Brăila cu piciorul drept, iar cu Iaşiul cu capul. „Mă bucur că am reuşit să înscriu şi astfel să-mi ajut echipa. Nu îmi este greu să evoluez la centrul terenului pentru că sunt mulţi jucători cu experienţă şi mă ajută. Dacă va fi să înscriu în continuare ar fi foarte bine, dar cel mai important este să evoluez cât mai mult şi să-mi ajut echipa să promoveze“, a declarat şi Gabriel Iancu.

„Evoluţiile lor nu sunt întâmplătoare. Acesta este drumul pe care orice jucător al Academiei Hagi trebuie să îl urmeze. Aşa cum sezonul trecut a fost cazul lui Benzar şi Cârstocea, aşa cum Chiţu a devenit cel mai important jucător al echipei în atac, aşa şi Puţanu şi Iancu pot deveni indispensabili echipei. Visul meu este ca în următorii patru-cinci ani FC Viitorul să fie alcătuită doar din copii crescuţi la Academia Hagi“, îşi doreşte preşedintele Academiei de Fotbal “Gheorghe Hagi”, Paul Peniu.

Taguri articol


12