Puya şi Guess Who, în concert la... „Folk You! Florian Pittiş”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Între 21 şi 24 iulie . Surprize în programul festivalului de la Vama Veche:

Puya şi Guess Who, în concert la... „Folk You! Florian Pittiş”

Monden 19 Iulie 2011 / 00:00 869 accesări

Un amalgam de artişti şi genuri muzicale. Aşa ar putea fi catalogată cea de-a şaptea ediţie a Festivalului „Folk You! Florian Pittiş”, care se va desfăşura, ca şi în anii precedenţi, la Vama Veche, între 21 şi 24 iulie. Pentru ca prostul gust să atingă cote catastrofale, Asociaţia Mişcarea de Rezistenţă, organizatorul evenimentului, include pe afişul tradiţionalului festival de folk din această lună, printre nume consacrate ale folk-ului românesc, precum Tudor Gheorghe, Baniciu sau Alifantis, „invitaţi speciali” precum... Puya sau Guess Who! Pentru că intrarea este liberă, iubitorii folk-ului trebuie să fie convinşi că vor fi în minoritate în faţa invaziei unui public care nu are nimic de-a face cu spiritul unui astfel de festival sau loc.

Deşi criticile abundă încă din prima clipă în care organizatorii au anunţat includerea unor concerte cu „băieţaşi de cartier” în cadrul unui festival care ar trebui să respecte memoria regretatului Florian Pittiş, Mişcarea de Rezistenţă anunţă, printr-un comunicat de presă, „o iniţiativă fără precedent în cadrul evenimentelor susţinute pe plajă”: cu sprijinul Asociaţiei pentru Păstrarea Tradiţiilor Intercomunitare în 2 Mai şi Vama Veche, la festival pot avea acces şi persoanele cu dizabilităţi locomotorii. Iată, deci, singurul aspect demn de respect.

•Concerte• În prima zi a festivalului, pe scenă vor urca: Strada Mare, Claudia Ciobanu, Magda Puşkaş, Basorelief, Adrian Sărmăşan & Laci Kovacs & Jimi Laco, Zoia Alecu, Tudor Gheorghe, Mircea Vintilă&Brambura, Florin Chilian, Jonathan David, Zdob şi Zdub. În cea de-a doua zi, pe 22 iulie, vor fi prezenţi: Folk Frate!, Bogdan Grosu, Cristi Dumitraşcu, Daniel-Silvian Petre&Emil Kindlein, Adrian Berinde, Maria Gheorghiu, Emeric Set, Taxi, Vasile Şeicaru, Guess Who, Holograf. Pe 23 iulie, vor urma Proiectul Tivodar, Jazzpospolitas, Fox Studis, Dinu Olăraşu, Alina Manole, Poesis, Mircea Baniciu, Marius Mihalache şi Irina Sârbu, Nicu Alifantis&ZAN şi... Puya. Ultima zi a festivalului le aparţine artiştilor Mirona Pascu, Ducu Hotima, Andrei Păunescu & Totuşi, Maya, Ţapinarii, Celelalte Cuvinte, Ducu Bertzi & Mihai Neniţă. Trupa Vama va încheia cea de-a şaptea ediţie a „Folk You! Florian Pittiş”.

•Protest• În 2005, pe vremea când specificul Vămii nu era încă afectat de ţigănia actuală, Florian Pittiş declara deschisă, prin „Folk You!”, „mişcarea de rezistenţă împotriva prostiei revărsate”. Anul trecut, însă, organizatorii au mai produs un scandal prin decizia de a accepta ca sponsor principal controversata firmă Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), inamicul public no. 1 al ecologiştilor din România. În replică la stupiditatea programului din 2011 a „Folk You”, numeroşi vamaioţi propun un imn al acestei ediţii, ce poate fi descărcat online de la adresa http://www.youtube.com/watch?v=0tkS54GUZuI .



12