“Rechinii“ au ajuns la momentul adevărului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Optimism moderat în tabăra Farului înaintea întîlnirii cu Universitatea Craiova

“Rechinii“ au ajuns la momentul adevărului

Sport 16 Noiembrie 2006 / 00:00 700 accesări

Instalat de două etape pe banca tehnică a FC Farul, Basarab Panduru nu a cunoscut încă gustul înfrîngerii în campionat. Antrenorul constănţenilor se poate lăuda cu un rezultat de egalitate în fieful uneia din candidatele la cupele europene, 1-1 cu Poli Timişoara, şi cu o victorie clară pe teren propriu, 3-0 cu cealaltă Poli, din Iaşi. Mîine, Panduru va afla cu adevărat unde se află echipa sa, urmînd să dea piept cu o formaţie aflată la mijlocul clasamentului. În mod normal, ca o aspirantă la Cupa UEFA, Farul ar trebui să se impună în faţa Universităţii Craiova în etapa a 16-a, penultima a turului, chiar dacă partida este programată în Bănie, vineri, de la ora 20.00. Din păcate, tehnicianul nu-i va putea folosi pe Maxim şi Farmache, ambii accidentaţi, precum şi pe Decebal Gheară suspendat. “Avem probleme, dar mergem la Craiova cu cei apţi. Nu are rost să-i plîngem pe unul sau pe altul pentru că şi cei care n-au prea jucat sau care stau pe banca de rezerve ar trebui să intre şi să joace la fel ca titularii din meciurile anterioare. Oricum, ne aşteaptă un meci greu. După ce a pierdut cu Timişoara acasă, Craiova a ajuns la -5 la adevăr şi nu stă bine în clasament. Cu siguranţă oltenii nu vor să mai piardă pe teren propriu, dar noi mergem să jucăm şi vom vedea ce iese“, a explicat Panduru. “Ne-a inspirat încredere, ne-a redat dorinţa de a juca şi printr-o pregătire bună, vom avea rezultate pe măsură. De la venirea sa jucăm altceva, mai direct pe poartă, şi se vede acest lucru în teren“, a spus căpitanul Mihai Guriţă despre noul tehnician. “Va fi un meci greu, mai ales că oltenii vin după o înfrîngere acasă. Nu le convine nici lor să mai facă paşi greşiţi pe teren propriu. Nu se vor mulţumi nici măcar cu un rezultat de egalitate, dar noi mergem să cîştigăm“, a adăugat Adrian Senin.

Avertisment pentru Tibor Moldovan

Tehnicianul constănţean a comentat în stil propriu revenirea de formă în care se află Tibor Moldovan. “La meciul cu Iaşi, Tibi a alergat, a tras echipa după el, dar dacă nu va face la fel şi în partida următoare va fi din nou acuzat că este delăsător. Dacă nu înţelege că trebuie să continue la fel este problema lui. El, ca şi ceilalţi băieţi, are sprijinul meu total, mai ales că a arătat că poate. Eu nu mă schimb, poate doar el să se schimbe. Mai puţin nu am să-i cer niciodată, poate mai mult. Dacă vreau să ajungă la echipa naţională sau unde îşi doreşte el, ar trebui să joace cel puţin la nivelul din meciul cu Iaşi. A văzut şi el că atunci cînd aleargă este aplaudat şi lumea îl apreciază“, l-a avertizat Panduru pe atacantul Farului.

Partida de la Craiova îl va avea la centru pe Robert Dumitru, din Braşov, ajutat la tuşe de Sorin Caia (Timişoara) şi Bogdan Velicu (Bucureşti), rezervă Iosif Biro (Mediaş). Observatorii au fost desemnaţi Mircea Dancu (Sibiu) şi Cornel Sorescu (Piteşti).



12