Record de participare la Aqua Challenge

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Înot / Aqua Challenge 2013

Record de participare la Aqua Challenge

Sport 05 August 2013 / 00:00 555 accesări

Cea de-a treia ediţie a maratonului de înot în ape deschise Aqua Challenge, desfăşurată sâmbătă, în staţiunea Mamaia, a stabilit un nou record de participare. La startul competiţiei organizate de ACS Atena Sport şi Smart Atletic, în colaborare cu DJST Constanţa, la iniţiativa singurului medaliat olimpic din istoria înotului masculin românesc, Răzvan Florea, s-au aliniat 213 concurenţi înscrişi în patru probe, proba super-scurtă (500 m), proba scurtă (1.500 m), proba lungă (5.000 m) şi proba regină (7.500 m). Startul s-a dat de pe plaja Cazino din Mamaia, iar printre spectatori s-au aflat şi nume importante ale înotului românesc: Octavian Tileagă, antrenorul alături de care Răzvan Florea a obţinut cele mai bune rezultate din carieră, şi Beatrice Cîşlaru, vicecampioană olimpică la Jocurile Olimpice de la Sydney, în 2000. Primii au intrat în scenă participanţii în proba de 500 de metri, copii şi cei mai puţin experimentaţi, iar lupta pentru victorie a fost una extrem de strânsă. Apoi s-a dat startul în cele trei probe mai lungi, dar toţi ochii au fost aţintiţi asupra probei de 7.500 m, mai ales că s-a înotat pentru prima oară în România pe această distanţă. În plus, printre participanţi s-a numărat şi Răzvan Florea, participant în premieră la Aqua Challenge. Primul a încheiat campionul naţional la 1.500 m în bazin, Alin Artimon, în timp ce Răzvan Florea, medaliatul cu bronz în proba de 200 m spate de la Jocurile Olimpice de la Atena, a încheiat pe ultima treaptă a podiumului.

„A fost greu, dar sunt fericit şi bucuros că am terminat cursa cu bine, mai ales că a fost prima oară când am înotat pe această distanţă”, a spus câştigătorul. La fete, pe primul loc s-a clasat fosta campioană naţională Ionela Cozma, în timp ce Anca Pătrăşcoiu, medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, din 1984, a fost nevoită să abandoneze, după ce a fost înţepată de o meduză. Primii clasaţi au fost recompensaţi cu medalii şi premii în bani, fiecare concurent primind o diplomă de participare.

PROIECT PENTRU 10.000 METRI Organizatorii au anunţat că se intenţionează transformarea competiţiei, la ediţia de anul viitor, într-un campionat naţional, precum şi introducerea probei de 10.000 m. „M-am simţit bine, mai ales că au fost foarte mulţi participanţi, printre care mulţi debutanţi, dar m-aş simţi şi mai bine dacă în cadrul acestui concurs am organiza, anul viitor, primul campionat naţional de înot în ape deschise. Ne aşteptăm ca la ediţia următoare să fim şi mai mulţi concurenţi, mai ales că vrem să introducem proba de 10.000 de metri”, a spus Răzvan Florea.

Câştigători: proba super-scurtă (500 m) - feminin, 10-13 ani: Roberta Rusu; 14-17 ani - Oana Ilie; 18-20 ani - Ana-Maria Vartan; 31-40 ani - Mihaela Hodină; masculin: 10-13 ani - Sebastian Tulea; 14-17 ani - Paul Marin; 21-30 ani - Dragoş Dincu; 31-40 ani - Cristian Catichi; 41-50 ani - Bogdan Scorţea; proba lungă (1.500 m) - feminin: 14-17 ani - Elena Stoica; 21-30 ani - Cristina Tătar; 31-40 ani - Luiza Beloae; 41-50 ani - Mirela Popescu; masculin: 14-17 ani - Ionuţ Radu; 18-20 ani - Mircea Gheorghe; 21-30 ani - George Murar; 31-40 ani - Dragoş Coman; 41-50 ani - Bogdan Dudău; +50 ani - Gheorghe Poroineanu; proba super-lungă (5.000 m) - feminin: 31-40 ani - Daniela Cristescu; masculin: 18-20 ani - Radu Cuşmir; 21-30 ani - Adrian Crăciunescu; 31-40 ani - Dan Vasilescu; 41-50 m - Martin Liptak; proba regină (7.500 m): feminin - Ionela Cozma; masculin - Alin Artimon. Clasamente generale: 500 m - 1. Sebastian Tulea, 2. Ana-Maria Vartan, 3. Alexandru Banu; 1.500 m - 1. Ionuţ Radu, 2. Vlad Simion, 3. Sabin Bonea; 5.000 m - 1. Constantin Tudose, 2. Nicolae Ioniţă, 3. Vlad Tomescu; 7.500 m - 1. Alin Artimon, 2. Costinel Niţulescu, 3. Răzvan Florea.



12