Relația Fisc - român se mută pe internet

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Am trăit s-o vedem și p-asta!

Relația Fisc - român se mută pe internet

Eveniment 16 Septembrie 2014 / 00:00 646 accesări

OAU! Până ieri, situația fiscală personală era un mister mai mare decât traseul trenulețului gândurilor unei șefe blonde de sub-partid politic care se autointitulează viitorul președinte al României. Dacă logica „anonimului“ om politic rămâne, în continuare, dubioasă, Agenția Națională de Administrare Fiscală face un pas înainte, trecând din jurassic-ul instituțional în care se afla de mai bine de 25 de ani într-un semi-ev mediu. Cum, vă întrebați. Ei bine, prin lansarea „Spațiului privat virtual“, o platformă online pe site-ul propriu (www.anaf.ro), prin care persoanele fizice pot solicita, după înregistrarea și autentificarea cu username și parolă, diverse informații fiscale, precum situația obligațiilor de plată, nivelul CAS declarat de angajator, decizia de impunere, amenzile care le așteaptă și, posibil, scuze oficiale de la ANAF pentru că acest serviciu, folosit din 2008 și de triburile din jungla amazoniană, ajunge abia acum și în România. Dar stați, că asta nu-i tot! Fiscul avea de ceva vreme e-mail, pe care învățaseră să-l verifice și multe dintre fosilele angajate acolo, însă nu avea voie să dea informații în format electronic. Nu, nu, era nevoie ca hârtiile să se miște prin venele suprasolicitate ale sistemului - redactare, aprobare, para-aprobare, ștampilă de ieșire, lipire pe spinarea unui dinozaur și trimitere prin poștă sau fax, minuni ale tehnologiei moderne.

NU MAI FIȚI RĂUTĂCIOȘI CU ANAF! De ieri, serviciul „Spațiu privat virtual“ poate fi accesat de către contribuabilii din București și Ilfov, care primesc ELECTRONIC informații de la Fisc, non-stop. „În 2015, intenţionăm să extindem proiectul în toată ţara, iar apoi vom adăuga şi alte informaţii, precum decizii de impunere pentru plăţi anticipate şi pentru alte accesorii, somaţii şi titluri executorii. De asemenea, tot în 2015 vrem să extindem programul şi către persoanele juridice, care se vor putea loga cu username şi parolă“, a declarat ieri ministrul Finanțelor, Ioana Petrescu. Ea a amintit că, în prezent, firmele îşi pot verifica situaţia fiscală doar dacă deţin un certificat digital de semnătură, care se obţine contra cost. Interesant este că bugetul acestui program-pilot a fost zero (fapt care se vede, ce-i drept, în arhitectura codului folosit), el fiind făcut de o echipă mixtă a ANAF și MFP (inspectori antifraudă cu ceva veleități de programator?). Petrescu a punctat că pentru extinderea programului la nivel național este nevoie, totuși, de o infrastructură de severe, care costă. Banii vor veni de la Banca Mondială, în cadrul programului de modernizare a Fiscului. Și poate, până la finele mileniului, toată relația Fisc - român va ajunge să se desfășoare la distanță. Poate...



12