“Renaşterea” Sănătăţii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

“Renaşterea” Sănătăţii

Sănătate 31 Iulie 2010 / 00:00 466 accesări

Reprezentanţii Alianţei pentru Sănătate din România (APSR) militează pentru o finanţare corectă a sistemului de sănătate. În cadrul primei întâlniri a Consiliului Director al APSR, reprezentanţii asociaţiilor membre au luat decizia să diminueze sau chiar să înlăture risipa din sistemul de sănătate publică, dar şi să impună o anumită disciplină contractuală. “Consider necesară renaşterea sistemului sanitar printr-o reformă bazată pe dovezi. Principalele două direcţii care ar trebui urmate sunt: eficientizarea utilizării puţinilor bani disponibili prin înfiinţarea agenţiilor naţionale de combatere a fraudelor în sistemul sanitary, funcţionale în alte ţări europene, şi stabilirea unui program naţional pentru siguranţa şi calitatea îngrijirilor medicale. Este evidentă necesitatea stabilirii unor standarde de calitate şi de cost mediu, acestea neexistând până în momentul de faţă în sistemul de sănătate din România”, a precizat preşedintele Asociaţiei Spitalelor din România şi vicepreşedinte al APSR, dr. Mircea Olteanu. La rândul său, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor şi secretar general al APSR, Vasile Barbu, a declarat că statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice, să recunoască dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic şi să asigure cadrul legislativ pentru exercitarea acestor drepturi.

Taguri articol


12