România, obligată să publice hărţi de risc de inundaţii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

România, obligată să publice hărţi de risc de inundaţii

Justiție 17 Septembrie 2010 / 00:00 390 accesări

Comisia Europeană (CE) a precizat, într-un răspuns la o interpelare a eurodeputatului PSD Daciana Sârbu, că România, ca şi celelalte state membre, trebuie să pregătească şi să publice hărţi de hazard şi hărţi de risc la inundaţii până la sfârşitul anului 2013. CE precizează şi că, până la sfârşitul anului 2015, statele membre vor fi obligate să pregătească planuri de management al riscului la inundaţii. Aceste planuri trebuie să includă măsuri ce urmează a fi implementate pentru a reduce riscul la inundaţii, precum şi măsuri de protecţie, prevenire şi pregătire, inclusiv sisteme de avertizare timpurie. Daciana Sârbu a interpelat, de asemenea CE în legătură cu pregătirea unor mecanisme integrate de intervenţie în caz de inundaţii, pentru a limita pierderea de vieţi omeneşti. În numele executivului european, comisarul Potocnik a precizat că un astfel de proiect este în pregătire. \"Către sfârşitul acestui an, Comisia intenţionează să prezinte propuneri privind consolidarea capacităţii de reacţie a UE în caz de dezastre (...) Demersurile viitoare ar putea include înfiinţarea, pe bază de voluntariat, a unui fond comun de bunuri identificate în prealabil şi aparţinând statelor membre care să fie disponibile în eventualitatea unor operaţiuni de sprijin ale UE în caz de dezastre\", a explicat Potocnik. Eurodeputatul Daciana Sârbu, membră a Comisiei de Mediu, Sănătate Publică şi Siguranţă Alimentară a Parlamentului European, a formulat această interpelare după inundaţiile din luna iulie.



12