România, pe locul 32 în topul atractivității investițiilor în energie regenerabilă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Raport EY Cea mai bună piaţă este în China

România, pe locul 32 în topul atractivității investițiilor în energie regenerabilă

Justiție 23 Septembrie 2014 / 00:00 480 accesări

Din cauza problemelor de pe piaţa energiei, România a coborât un loc în clasamentul trimestrial al atractivității investițiilor în proiecte de energie regenerabilă, până pe locul 32, cu active de peste 6 miliarde de euro puse în funcțiune, potrivit ierarhiei EY Renewable energy country attractiveness index (RECAI). "Această scădere survine ca urmare a unui efort al autorităților române de a reconcilia pozițiile consumatorilor de energie afectați de costurile induse de schema de sprijin, ale investitorilor care au pus în funcțiune active de peste 6 miliarde de euro în domeniu și ale operatorilor de rețele electrice care trebuie să facă față penetrării de capacitate de producție necontrolabilă, care a schimbat centrul de greutate al producției în țară și a crescut pierderile în rețele”, a explicat Valeriu Binig, partener Energy Industry Leader, EY România.

Potrivit acestui clasament, piața energiei regenerabile din China reprezintă cea mai atrăgătoare destinație pentru cei care caută să investească în acest sector, în timp ce Europa și SUA continuă să piardă teren în fața piețelor emergente. În alte zone din index, doar două dintre piețele care erau atrăgătoare în mod tradițional au reușit să-și păstreze pozițiile anterioare. Pozițiile Germaniei și Japoniei rămân neschimbate, acestea ocupând locurile 3, respectiv 4, în vreme ce piețele lor reflectă cele mai noi actualizări de natură legislativă și strategică din domeniul energiei. Pe de altă parte, Marea Britanie și Australia au coborât în top până pe locurile 7, respectiv 10. „Pe de altă parte, dinamicele piețe emergente devin tot mai vizibile în cadrul indexului. India a făcut un salt până pe locul 6, ca urmare a revizuirii sectorului energetic de către noul guvern, care își propune să accelereze investițiile publice și private în zona energiei regenerabile. De asemenea, confirmând o temă care a devenit recurentă, Brazilia, Chile, Africa de Sud și Kenya au urcat din nou în cadrul indexului, grație proiectelor importante implementate și suportului politic constant acordat acestora, în vreme ce finanțările majore acordate unor proiecte vizând energia regenerabilă în Olanda și Israel au propulsat cele două piețe în clasament”, se arată în comunicatul EY România.



12