România va cere sprijin pentru stabilirea sediului euroregiunii Mării Negre la Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

România va cere sprijin pentru stabilirea sediului euroregiunii Mării Negre la Constanţa

Politică 24 Decembrie 2007 / 00:00 487 accesări

Miniştrii de Externe ai României, Bulgariei şi Greciei s-au întîlnit sîmbătă la Atena pentru discuţii de lucru care au vizat în special dosarul Kosovo şi perspectiva europeană a Serbiei. Ministrul român de Externe, Adrian Cioroianu, a declarat cu acest prilej că ţara noastră intentionează să găzduiască în 2008 un summit regional privind schimbările climatice la nivel de prim-miniştrii, precizînd că România va cere sprijin pentru stabilirea sediul euroregiunii Mării Negre la Constanţa. Ministrul elen de Externe, Dora Bakoyanis, a subliniat, la rîndul său, dorinţa de a continua cooperarea la nivel trilateral. Ministrul bulgar al Afacerilor Externe, Ivailo Kalfin, a menţionat, de asemenea, printre subiectele discutate cu omologii săi, cooperarea regională, cooperarea la Marea Neagră şi cooperarea în domeniul managementului dezastrelor. El a exprimat totodată disponibilitatea Sofiei de colaborare în acest domeniu. Cei trei miniştri au dat o declaraţie comună în care au subliniat necesitatea apropierii Serbiei de UE, considerînd adecvată semnarea cît mai rapidă a acordului de stabilizare şi asociere cu UE. În declaraţie sînt definite şi coordonatele acţiunilor comune pentru anul 2008. Astfel se precizează că şefii diplomaţiilor din Bulgaria, Grecia şi România au decis să continue întîlnirile trilaterale şi să caute variante pentru extinderea cooperării în noi domenii. În acest sens, oficialii din cele trei Ministere de Externe vor elabora, în prima jumătate a anului 2008, propuneri concrete, inclusiv privind pregătirea unei întîlniri trilaterale la nivel de şefi de stat sau de guvern care va fi găzduită de Bulgaria. În document se menţionează că următoarea întîlnire trilaterală la nivel de miniştri de Externe va fi găzduită de România în 2008. Declaraţia subliniază şi importanţa pe care cele trei state o acordă regiunii Mării Negre, devenită de la 1 ianuarie 2007 parte adiacentă a UE, dar şi necesitatea unui mediu politic şi economic sigur şi stabil în ţările din această regiune. Declaraţia precizează că, în contextul întîlnirii la nivel ministerial a ţărilor UE şi din regiunea Mării Negre, care se va desfăşura la Kiev în februarie 2008, cei trei miniştri au identificat interese şi priorităţi comune şi au avut un schimb de opinii consistent pe tema celor mai bune variante de a promova eforturile lor pentru consolidarea cooperării UE cu regiunea Mării Negre. Ministrul Cioroianu a declarat la rîndul său că menţinerea perspectivei europene a Serbiei este importantă, atrăgînd atenţia că în această ţară începe o perioadă electorală pe durata căreia ar trebui încurajate temele europene. Ministrul de Externe elen, Dora Bakoyanis, a spus că orice încercare de a lega perspectiva europeană a Serbiei de statutul provinciei Kosovo ar fi greşită şi contraproductivă, omologii român şi bulgar fiind în asentimentul său, în această privinţă. Ea a apreciat că statutul provinciei Kosovo este o problemă complexă, care trebuie rezolvată \"calm şi fără grabă\". Ministrul bulgar de externe, Ivailo Kalfin, a spus, la rîndul său, că soluţia dorită în ceea ce priveşte Kosovo a fost găsirea unui compromis şi a apreciat că orice altă variantă în afara unui compromis este \"rea\". Ministrul a mai spus că, în opinia sa, nu trebuie vorbit despre statut, ci despre un proces european care să implice o poziţie constructivă în regiune pentru stabilitate zonei.



12