Românii preferă automedicaţia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Românii preferă automedicaţia

Politică 20 Iunie 2006 / 00:00 1010 accesări

O firmă producătoare de medicamente a realizat un studiu în urma căruia a rezultat că peste 70% din populaţia ţării îşi administrează medicamente fără a consulta un specialist. Astfel, 22 de procente dintre cei care au fost interogaţi au recunoscut că apelează la astfel de metode cel puţin o dată pe lună. Aproximativ jumătate dintre români consideră că sînt suficient de bine informaţi pentru a-şi administra singuri medicamente atunci cînd suferă de afecţiuni minore. Medicii spun că cele mai frecvente boli pentru care populaţia apelează la automedicaţie sînt cefaleea, durerile de gît şi virozele respiratorii. În acelaşi timp, unu din doi români declară că oferă sfaturi rudelor şi apropiaţilor cu privire la tratarea unor probleme de sănătate, în timp ce unu din şapte părinţi îşi tratează copiii atunci cînd aceştia au probleme de sănătate fără a merge mai întîi la medic, pentru a primi sfaturi avizate. Testele efectuate indică faptul că 68% din pacienţi citesc mai întîi indicaţiile terapeutice şi modul de administrare conţinute în prospect, după care se intereasează asupra dozajului, data expirării, interacţiunea cu alte medicamente, efectele secundare sau substanţa activă.

Un rol important în procesul de informare asupra unui medicament îl deţine şi preţul, peste jumătate din respondenţi indicînd preţul medicamentului drept un factor decisiv în achiziţionarea medicamentului. În privinţa efectelor secundare ale automedicaţiei, românii se tem cel mai mult de riscurile care pot apărea în urma administrării medicamentelor pentru combaterea tulburărilor de somn, a durerilor de stomac şi a durerilor de cap. Cefaleea este intens combătută cu automedicaţie, cu toate că este asociată cu cel mai crescut risc de apariţie al efectelor secundare. Printre factorii care îi determină pe pacienţi să recurgă la automedicaţie se numără existenţa unor simptome care permit desfăşurarea normală a activităţilor zilnice, intervalul scurt de timp de la debutul simptomatologiei, existenţa unei simptomatologii asemănătoare în antecedente, convingerea că afecţiunea nu poate pune viaţa în pericol. Specialiştii spun că 80% din bolnavi respectă doza şi durata tratamentului indicat şi că apelează la ajutorul unui medic doar în momentul în care nu mai fac faţă durerilor.



Ştiri recomandate

12